17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBreasta, comuna cu aer european de lângă Craiova

Breasta, comuna cu aer european de lângă Craiova

Aflată la o aruncătură de băţ de Craiova, comuna Breasta se transformă în fiecare zi într-un veritabil cartier al Băniei. Are toate condiţiile de la oraş, apă curentă, canalizare, drumuri asfaltate, şcoală şi grădiniţă noi, cabinete medicale, locuri de joacă. În plus, oferă locuitorilor ceva ce nu găseşti la oraş: aer curat şi spaţiu verde din belşug. Unde mai pui că drumul din centrul Craiovei până în Breasta îl parcurgi în circa zece minute, adică durează mai puţin decât dacă ai străbate oraşul de la un capăt la altul.

Comuna Breasta a devenit un loc modern în care să locuieşti, la standarde europene, cum îi place primarului Marin Marcu să spună.

Marin Marcu este primar de nu mai puţin de 24 de ani, iar comuna Breasta s-a schimbat radical la faţă de când el s-a ocupat de destinele ei. Drumurile prăfuite de ţară au fost acoperite cu pietriş, apoi cu asfalt, oamenii au farmacie, cabinete medicale, şcoală, grădiniţă, evidenţă a popopulaţiei. Dacă vrei să-ţi construieşti casă aici nu trebuie să te mai deplasezi la Craiova, ci o poţi obţine de aici. Marcu a înfiinţat în primărie serviciu de urbanism, iar autorizaţiile se emit rapid. Poate unul dintre cele mai mari atuuri ale comunei este reţeaua de apă potabilă şi de canalizare care acoperă aproape întreaga suprafaţă a localităţii.

„Ca autoritate publică a comunei Breasta ne-a preocupat în primul rând crearea unor condiţii de viaţă şi de trai pentru cetăţeni, adică oamenii să aibă apă curentă, canalizare , drumuri asfaltate. În privinţa asta trebuie să ne mândrim că suntem prima comună din Dolj care a avut apă potabilă de la reţea din 2004. Iar în acest moment avem cea mai performantă staţie de apă din Dolj. Compania de Apă Oltenia recoltează probe de apă în fiecare lună şi întotdeauna a ieşit apa potabilă. De asemenea, preocuparea noastră a fost să creăm o infrastructură pentru învăţământ fiabilă, care să creeze condiţii optime pentru procesul de învăţământ. Astfel, şcolile au fost modernizate, reparate, s-au facut şcoli noi, grădiniţe noi. Şcoala, care este la standarde europene, cu WC-uri în curte şi apă curentă, a costat peste 900.000 de lei, iar grădiniţa peste 100.000 de lei“, se mândreşte primarul Marin Marcu.

Centru medical european şi teren pentru tinerii căsătoriţi

Investiţiile nu se opresc însă, aici.

„Am creat un centru medical cu două cabinete de medici de familie şi o farmacie, aflată în acelaşi corp cu cabinetele. Ele sunt realizate după ultimele standarde europene şi au costat aproximativ 500.000 de lei. De asemenea, ne-a preocupat să marim suprafaţa intravilană a comunei pentru a crea posibilitatea tinerilor să aibă unde să construiască, precum şi celor din Craiova care doresc să se stabilească în apropiere de oraş.

Avem serviciu de urbanism realizat încă de acum 15 ani. În felul acesta noi dăm autorizaţiile, iar oamenii nu mai trebuie sa meargă la Consiliul Judeţean. Tot în ideea de a mări puterea economică a comunei cred că suntem prima comună care a dat vetre de casă tinerilor căsătoriţi. Este vorba despre 60 de vetre, cu o suprafaţă între 300 si 500 de metri pătraţi. Acest proces continuă şi acum în ideea că acum am inventariat anumite suprafeţe şi în urma unor şedinţe de Consiliu Local vor fi atribuite celor îndreptăţiţi“, completează primarul.

Asfalt pe toate drumurile din comună

Omul sfiinţeşte locul, iar după starea drumurilor îţi dai seama cât de bun gospodar este un primar. Breasta are drumuri cum nu sunt multe în Craiova.

„În ultimul mandat am asfaltat 6,5 km de străzi rurale, care erau din pietriş. Trebuie să menţionăm că pietruirea străzilor a avut loc încă din 2000. Locuitorii comunei au putut să se deplaseze în orice anotimp fără a avea impedimentul de a nu putea să circule. Acest proces de asfaltare încă nu s-a terminat, pentru că suntem în derulare cu introducerea apei şi a canalizării în satele Valea Lungului, Roşieni şi Obedin. Această acţiune de introducere a apei potabile si a canalizării se derulează în acest moment, iar contractul are o valoare de 5,5 milioane de euro. După aceea putem spune că avem apă potabilă şi canalizare în toată comuna cu excepţia satului Crovna care e la 7 kilometri şi care are un număr redus de locuitori, iar conform normelor europen nu se pretează la această investiţie“, spune primarul.

Centru cultural de două milioane de euro

Marcu s-a îngrijit şi de partea culturală a vieţii din Breasta. Un proiect de circa două milioane de euro este în derulare, cu bani de la Compania Naţională de Investiţii pentru construirea unui centru cultural, care, împreună cu cele două terenuri de fotbal alăturate vor crea un centru cultural sportiv pentru toţi locuitorii din comună.

„Tot în derulare avem o investiţie de nouă milioane de lei pentru un centru cultural tip 2, derulată prin Compania Naţională de Investiţii. Centrul va avea sală de spectacole, biblioteci, săli de conferinţe. Sala se pretează şi la evenimente. Deja se lucrează la el. Tot acolo avem şi două terenuri de fotbal, iar în perspectivă acolo se va forma un centru cultural sportiv unde toţi cetăţenii comunei vor putea desfăşura activităti in aer liber şi spaţiu închis“, spune primarul Marin Marcu în timp ce verifică pe teren cum merg lucrurile pe şantier.

Breasta are iluminat pe leduri şi camere de monitorizare

Poate nu ştiaţi, dar în comuna Breasta toate străzile au iluminat public pe leduri, iar principalele artere sunt dotate cu camere video prin wireless. „O preocupare permanentă a noastră a fost ca şi iluminatul public să fie pus la punct, iar cetăţenii să aiba condiţii şi pe timp de noapte. Iluminatul este pe leduri în toată comuna. Avem şi monitorizare video în toată comuna în punctele principale prin wireless“. După ce a dispus construirea şcolii noi şi modernizarea grădiniţei, primarul a amenajat şi şase locuri de joacă pentru copii de care cei mici abia aşteaptă să se bucure din nou atunci când condiţiile o vor permite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS