12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Amenzi de 15.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID

Gorj: Amenzi de 15.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 159 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate 679 de persoane. Au fostverificate 131 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes. Au mai fost controlate și 76 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement

Verificări
Verificări

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor a fost de 15.000 de lei. Din care 8 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 1.000 de lei.
Alte 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ.

Au fost instruiți privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din municipiul Târgu Jiu, precum și orașele și comunele din județul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS