10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina a înregistrat 1.732 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi, un nou record

Ucraina a înregistrat 1.732 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi, un nou record

În ultimele 24 de ore, Ucraina a înregistrat un record de 1.732 de cazuri de COVID-19. Asta urcă bilanţul total al contagierilor de la izbucnirea pandemiei la 87.872, au informat vineri autorităţile locale, conform Agerpres.

Recordul înregistrat anterior de Ucraina, în ziua de 13 august, a fost de 1.592 cazuri de COVID-19, potrivit Consiliului Naţional însărcinat cu monitorizarea situaţiei provocate de noul coronavirus
Cel mai mare număr de cazuri într-o singură zi a fost raportat în regiunile Harkov (205), Liov (186) şi Odesa (160). În capitala ucraineană Kiev au fost confirmate 158 cazuri noi de coronavirus.

19 decese într-o singură zi

Decesele asociate infecţiei COVID-19, într-o singură zi, s-au cifrat la 19, potrivit surselor oficiale. Numărul total al deceselor asociate acestei boli a ajuns la 2.011.

Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maxim Stepanov, declarase joi că autorităţile preconizează reluarea producţiei proprii de vaccinuri în plină pandemie de COVID-19.

„Dacă o ţară are o producţie proprie de vaccinuri, este mai puţin dependentă de celelalte“, a spus Stepanov. Acesta a subliniat că, în vremea Uniunii Sovietice, Ucraina avea o bază ştiinţifică „foarte solidă“ şi putea produce vaccinuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS