14.1 C
Craiova
duminică, 20 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Crucea Roşie anunţă rănirea a 250 de persoane la protestele de sâmbătă din Beirut

Crucea Roşie anunţă rănirea a 250 de persoane la protestele de sâmbătă din Beirut

Crucea Roşie din Liban a informat duminica aceasta că 250 de persoane au fost rănite în protestele violente care au cuprins sâmbătă tot centrul capitalei Beirut şi în care şi-a pierdut viaţa un poliţist, informează Agerpres, citând EFE.

Organizaţia a semnalat că 65 de persoane au trebuit transportate la spital şi 185 au fost tratate la locul incidentelor.

Mii de oameni s-au mobilizat sâmbătă în centrul Beirutului pentru a protesta şi a cere demisia autorităţilor, după exploziile de marţi din portul oraşului care s-au soldat cu cel puţin 158 de morţi şi peste 6.000 de răniţi.

Protestele, convocate sub sloganul „Ziua Judecăţii”, au devenit violente încă din primele momente ale confruntărilor dintre manifestanţi şi poliţie.

Grupuri de manifestanţi au reuşit să pătrundă în patru ministere şi în sediul Asociaţiei Băncilor, iar unele instituţii au fost vandalizate şi incendiate.

Şi alte clădiri au avut de suferit ca urmare a furiei manifestanţilor, care au încercat mai întâi să intre în Parlament, dar au fost respinşi de forţele de ordine pe fondul unor confruntări violente în care, pe de-o parte, protestatarii au aruncat cu pietre, iar pe de altă parte poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc şi cu gaze lacrimogene.

Violenţele au cuprins toată zona centrală a Beirutului, alte clădiri căzând pradă flăcărilor, cum a fost cazul Hotelului Le Grey, situat în Piaţa Martirilor, epicentru al protestelor şi locul în care un poliţist şi-a pierdut viaţa. Potrivit forţelor de securitate, agentul de poliţie ajuta persoanele blocate în clădire din cauza focului şi a fost „atacat de mai mulţi agitatori asasini, motiv pentru care a căzut şi a murit”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 1 / Universitatea a liniștit-o pe Voluntari. Craiova,...

Universitatea Craiova s-a impus în partida susținută...

ȘTIRI GdS

Liga 1 / Universitatea a liniștit-o pe Voluntari. Craiova,...

Universitatea Craiova s-a impus în partida susținută sâmbătă seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, cu 2-1, în fața formației FC Voluntari. În urma...

Liga 3 / CSO Filiaşi – FC Pucioasa 1-0....

CSO Filiaşi s-a abonat la victorii cu 1-0. După succesul de la Alexandria, gruparea antrenată de Mario Găman s-a impus la limită,...

„U” Craiova – FC Voluntari, scor 2-1. Patru din...

Totu-i bine când se termină cu bine! Știința a bifat, în această seară, a patra victorie din tot atâtea meciuri în noul...

Motociclist din Sibiu, lovit de o mașină la Novaci

În urmă cu puțin timp, în localitatea Novaci a avut loc un eveniment rutier, iar polițiștii care au efectuat cercetarea la fața...

Operațiunea „Masca”, la final

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a fost finalizată achiziţia de măşti de protecţie pentru persoanele aflate în situaţii materiale dificile şi...

Ciolacu se face frate cu Ponta după alegerile locale

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu a anunţat că a semnat cu Victor Ponta un acord post-electoral, în baza căruia PSD şi Pro România...