16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCascada Măgura, inclusă în circuitul turistic local şi naţional

Cascada Măgura, inclusă în circuitul turistic local şi naţional

Primăria comunei Moisei introduce în circuitul turistic local şi naţional Cascada Măgura, recent descoperită în Munţii Rodnei, a informat, marţi, Centrul de Informare şi Promovare Turistică „Moisei Turistic”.

Conform sursei citate, administraţia locală a montat bănci şi a instalat pavilioane, astfel încât turiştii care aleg să viziteze cascada să se poată relaxa.

„Primăria Moisei a dus la îndeplinire planul de amenajarea noului obiectiv turistic. Este vorba despre o cascadă naturală care a fost descoperită recent în zona Măgura, administraţia locală a avut în plan amenajarea acesteia atât pentru turişti care ne calcă pragul, cât şi pentru cetăţenii comunei Moisei. Au fost puse băncuţe, au fost făcute şi instalate pavilioane, pentru a mânca cât mai aproape de natură, coşuri pentru depozitarea gunoiului menajer. Turiştii au acces cu autoturismul proprietate personală”, au precizat reprezentanţii Centrul de Informare şi Promovare Turistică „Moisei Turistic”.

O nouă descoperire în comuna Moisei!!Comuna Moisei, se află la aproape 140 km de Baia Mare, Moiseiul este amplasat în…

Gepostet von Centrul de Informare și Promovare Turistică "Moisei Turistic" am Montag, 3. August 2020

Administraţia locală este implicată în promovarea turismului local şi încearcă să pună în valoare patrimoniul natural existent.

„Comuna Moisei este una dintre cele mai implicate comune în promovarea şi susţinerea agro-turismului rural şi este avantajată de vecinătatea Munţilor Rodnei şi Maramureşului. Anual, câteva mii de turiştii tranzitează sau poposesc la Moisei pentru o scurtă vacanţă” a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS