12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDupă DNA, la TNC vine şi Corpul de Control al ministrului Culturii

După DNA, la TNC vine şi Corpul de Control al ministrului Culturii

Salariaţii Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ au făcut un memoriu la minister, în care îi acuză pe cei din fruntea instituţiei de management defectuos. DNA a făcut recent audieri într-un dosar în care sunt semnalate nereguli în instituţie.

Trei angajaţi ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova (TNC) au făcut recent o sesizare către ministrul Culturii, prin care acuză conducerea instituţiei de management defectuos. Sunt reclamaţi directorul general, Alexandru Boureanu, adjunctul Gabriel Marciu, juristul Hortensia Mitreanu, precum şi directorul economic Andreea Uvegheş.

Ce-i reproşează angajaţii lui Boureanu

Concret, angajaţii spun că din 2016, de când a venit la conducerea TNC, Alexandru Boureanu şi-a delegat toate atribuţiile subordonaţilor, „el nemaiavând nici un fel de implicare în activitatea artistică şi financiar contabilă a teatrului“. Managerul îşi petrece majoritatea timpului la Facultatea de Teatru a Universităţii din Craiova, unde este decan, sau în „numeroase deplasări în străinătate sau în ţară“, neputând fi de găsit când este nevoie de el. Managerul „nu este prezent aproape niciodată la fazele finale ale repetiţiilor, nu participă la vizionări în faza de repetiţii generale şi nu participă decât foarte rar la premiere“.

Cu alte cuvinte, „managerul nu-şi îndeplineşte îndatoririle elementare pe care contractul de manager i le impune”, se scrie în sesizare. Salariaţii acuză că „singurul lucru care îl interesează pe domnul Boureanu este titlul de manager al unuia dintre marile teatre ale ţării şi avantajele care decurg din aceasta (salariu, poziţie socială, relaţii internaţionale etc.)“.

Marciu, reclamat şi el ministrului

Acuzat este şi adjunctul Gabriel Marciu, despre care se spune că a fost încadrat la teatru ilegal, deoarece „nu are pregătire de specialitate“. Lucrarea de concurs ar fi fost concepută de Marian Mandache, la acea vreme inginer-şef la TNC, „la cererea expresă a managerului Boureanu”. După şase luni, timp în care nu ar fi muncit nimic, Marciu a fost promovat director adjunct.

După ce a izbucnit scandalul dosarului la DNA în care au fost reclamaţi Boureanu şi Marciu, acesta din urmă a fost retrogradat la postul de director de scenă. Retrogradarea ar fi ţinut doar o lună, după care Marciu a revenit în funcţia de director adjunct. „Suntem convinşi că ataşamentul manifestat de manager faţă de adjunctul său se datorează faptului că aceştia au fost colegi de promoţie, că sunt de mai mulţi ani colegi la catedră la Facultatea de Teatru şi că acesta execută orbeşte dispoziţiile sale, în urma cărora ambii trag foloase materiale“, se mai scrie în sesizare.

DNA a făcut audieri la TNC

În continuare, sunt amintite aspectele sesizate şi la DNA, despre care GdS a mai scris: licitaţia prin care Marciu a dobândit microbuzul TNC sau lucrările la casa lui Boureanu de la Dâlga care ar fi fost executate cu materiale şi angajaţi de la Teatru. Rudele celor care ar fi muncit la casă ar fi fost ulterior angajate în instituţie. De asemenea, este amintit şi cazul îmbunătăţirilor de scenă de la Sala „I.D. Sârbu“, în care manopera ar fi fost de 15 ori mai mare decât era normal.
Din dispoziţiile managerilor, obiecte de inventar de la TNC ar fi fost transportate într-un spaţiu închiriat de instituţie în comuna Işalniţa. Din cauza managerilor, atmosfera la TNC ar fi devenit „irespirabilă“, în care „oameni care se cunosc de decenii nu mai vorbesc unii cu alţii de teama represaliilor, în care suspiciunea este mereu prezentă”.


Salariaţii au sesizat Camera de Conturi Dolj, care nu s-ar fi implicat, motivând că aşteaptă programare de la Bucureşti. În schimb, DNA ar fi audiat deja câteva zeci de salariaţi din instituţie.

Corpul de Control, trimis la TNC

În încheiere, salariaţii sesizează şi alt aspect, care este grav dacă se dovedeşte adevărat. Angajata care făcea auditul intern „a fost intimidată şi bruscată fizic şi verbal de managerul Boureanu, când i-a prezentat raportul de audit în care menţionase neregulile constatate, iar acesta i-a rupt raportul, ameninţând-o cu concedierea”.


Ca răspuns la sesizare, unul dintre secretarii de stat a anunţat că a solicitat deja trimiterea Corpului de Control al ministrului Culturii la TNC. Adjunctul Gabriel Marciu nu a dorit să facă niciun comentariu pe marginea acestui subiect, în timp ce managerul Alexandru Boureanu nu a putut fi contactat, acesta aflându-se în concediu de odihnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS