22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSeism cu magnitudinea 6,9 în Papua Noua-Guinee, risc de tsunami

Seism cu magnitudinea 6,9 în Papua Noua-Guinee, risc de tsunami

Autoritățile din zona de est a Papua Noua-Guinee au emis o alertă de risc de tsunami, după ce în această dimineață a avut loc un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,9, potrivit dailymail.


Observatorul american USGS a precizat că seismul a avut loc la ora 12,50 (02,50 GMT) la o adâncime de 85 km, la mai multe sute de kilometri nord-est de capitala Port Moresby.

Deocamdată nu există date legate de eventuale pagube sau victime.

Din cauza precarității mijloacelor de comunicație în Papua Noua-Guinee, a dificultății terenului și a lipsei drumurilor, este nevoie uneori de mai multe zile pentru analizarea impactului catastrofelor naturale în arhipelag.

Papua se află pe Centura de Foc a Pacificului, teatrul unor intense activități vulcanice și seismice.

În februarie 2018, un cutremur de 7,5 în centrul arhipelagului a ucis cel puțin 125 de persoane și a distrus sute de clădiri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS