20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnchetă după ce un pacient a fost externat cu flexura în mână

Anchetă după ce un pacient a fost externat cu flexura în mână

Anchetă internă la Spitalul COVID din Târgu Cărbunești, după ce un pacient a fost externat cu o flexură în mână și plin de sânge.

Bărbatul şi familia acestuia au fost nemulțumiți de modul în care omul a fost tratat și au decis ca el să plece din spital. Nu se știe exact ce au făcut cadrele medicale cu pacientul și de ce acesta a ajuns să prefere să se trateze acasă. Bolnavul a stat în Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești zece zile.

A existat o stare de nemulțumire a pacientului, iar lucrurile au degenerat. În cele din urmă, atât la cererea copiilor săi, cât și la solicitarea pacientului a avut loc externarea, pe răspunerea familiei și a bărbatului infectat cu noul coronavirus.

Potrivit familiei, au existat probleme și în ceea ce privește actele de externare. Constantin Târziu, managerul Spitalului Târgu Cărbunești, a declarat că asistentele medicale „s-au pierdut cu firea“ și au fost probleme cu actele medicale.

În fața comisiei de disciplină

Toate cadrele medicale implicate în incidentul cu pacientul bolnav de COVID-19 vor fi anchetate de Comisia de Disciplină a unității medicale. Este vorba de un total de şase asistente medicale, o asistentă șefă și doi medici.

Aceștia vor da explicații în legătură cu modul în care s-a produs externarea pacientului și de ce acesta a ieșit din spital cu flexura la mână și cu urme de sânge.

„Am făcut o anchetă internă. A fost o stare de tensiune între pacient și cadrele medicale. A fost externat cu flexura pentru ca să continue tratamentul, probabil. A doua zi am luat legătura să vină la spital sau să meargă cineva să îi scoată flexura. Legat de ce s-a întâmplat cu procedura de externare, asistentele s-au pierdut și nu se mai știa ce este cu actele respective. Toate cadrele medicale implicate vor ajunge în fața Comisiei de Disciplină și vor fi aplicate sancțiuni, în funcție de ce va hotârî comisia. Este regretabil că apar astfel de evenimente“, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență din Târgu Cărbunești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS