14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben şi portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri

Cod galben şi portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile până miercuri la miezul nopţii în 13 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea.

Potrivit hidrologilor, în prima fază, până miercuri la ora 9:00, va fi valabil un Cod portocaliu de viituri şi depăşiri ale Cotelor de apărare pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mare – bazin superior (judeţul Harghita), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte confluenţă Lotru (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, şi Vâlcea), Ialomiţa – bazin superior, Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Ulterior, până miercuri la ora 00:00, avertizarea ar urma să vizeze râul Prut – sector aval S.H. Ungheni, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate anterior în amonte de intrarea în ţară (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

Se așteaptă viituri și pe Jiu

Totodată, în intervalul 7 iulie – 8 iulie, ora 12:00, se vor semnala fenomene hidrologice importante pe parcursul unei avertizări Cod galben instituite pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior (judeţul Bihor), Crişul Alb – bazin superior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Harghita, Mureş, Alba, Sibiu şi Hunedoara), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu (judeţele: Hunedoara şi Gorj).

Alte cursuri de apă afectate

Avertizarea va afecta şi următoarele cursuri de apă:

  • Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj),
  • Olt – bazin superior amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş),
  • Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea),
  • Argeş – bazin superior,
  • Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa),
  • Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa),
  • Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău),
  • Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava),
  • Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ),
  • Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău),
  • Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău),
  • Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea),
  • Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea)
  • râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS