5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocurile de joacă din Parcul Central sunt pline și nu se aplică amenzi

Locurile de joacă din Parcul Central sunt pline și nu se aplică amenzi

Nimeni nu este sancționat în cazul folosirii locurilor de joacă din municipiul Târgu Jiu. Cele mai multe locuri de joacă din parcuri și din cartiere sunt folsite de copii și de părinți, iar Poliția Locală Târgu Jiu nu a aplicat până acum vreo amendă.

Potrivit dispozițiilor legale, locurile de joacă sunt oficial închise și nu pot fi folosite. Polițiștii pot aplica amenzi, dacă dispozițiile legale cu privire la închiderea locurilor de joacă sunt încălcate.

Nu a fost până acum cazul, întrucât conducerea Poliției Locale Târgu Jiu a decis să meargă mai mult pe transmiterea de avertismente și pe prevenție, deși locurile de joacă sunt pline în fiecare zi. În același timp, numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească la nivelul județului Gorj.

Mai multă prevenție, deși nimeni nu ține cont de sfaturi

Florin Băluță, directorul Poliției Locale Târgu Jiu, a declarat că toate locurile de joacă au fost închise, însă sunt situații în care acestea sunt folosite. Inclusiv cele din Parcul Central, unde se înregistrează un număr mare de vizitatori în fiecare zi.

„Nu am mers pe ideea de a aplica amenzi. Este o situație delicată, pentru că în interiorul locurilor de joacă sunt 90% copii. Părinții stau pe margine. Am izolat locurile de joacă cu bandă, dar se mai intră. Am mai discutat cu părinții, le-am făcut recomandări. Este adevărat că nu se conformează. Nu am aplicat deloc amenzi pentru intrarea în locurile de joacă. Copiii sunt nerăbdători să se joace. Am aplicat două sancțiuni la doi agenți economici pentru că au permis accesul în magazine fără mască. Am mers pe amenda minimă de 500 de lei. În total, am verificat în ultima perioadă 54 de agenți economici și în două cazuri s-a impus aplicarea de amenzi“, a declarat Florin Băluță, șeful Poliției Locale Târgu Jiu, aflat în izolare la domiciliu, fiind contact al unei persoane depistate cu noul coronavirus.

Controale și pe mijloacele de transport în comun

Polițiștii locali verifică chiar și de două ori pe zi mijloacele de transport în comun din municipiul Târgu Jiu. Dat fiind faptul că troleibuzele sunt folosite în această perioadă mai mult de persoane în vârstă, a fost luată decizia ca polițiștii locali să nu aplice nici în acest caz sancțiuni, ci să distribuie măști de protecție.

„Verificăm în fiecare zi mijloacele de transport în comun. Aici sunt obligatorii regulile de distanțare fizică și trebuie să fie o distanță între pasageri. Majoritatea au măști de protecție și se protejează. Am decis să le oferim măști de protecție celor care nu au pentru că în mare parte este vorba de persoane în vârstă cu venituri reduse. Măcar au o mască de la noi și se pot proteja când folosesc mijloacele de transport în comun. În acest caz nu am aplicat amenzi“, a mai spus Florin Băluță.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS