21 C
Craiova
luni, 13 iulie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate USR se abţine de la votul pe Strategia Naţională de Apărare a Ţării

USR se abţine de la votul pe Strategia Naţională de Apărare a Ţării

USR se abţine de la votul pe Strategia Naţională de Apărare a Ţării, în plenul Parlamentului, apreciind că aceasta nu tratează corupţia ca pe o prioritate a statului român.

„După o perioadă în care atenţia a fost orientată către alte direcţii, pentru statul român, lupta împotriva corupţiei trebuie să redevină o prioritate. Doar pentru că un om al cărui nume era sinonim cu furtul de la stat a ajuns la puşcărie, nu putem afirma că devalizarea bugetelor publice a încetat. Exemple foarte recente se pot identifica în cazul achiziţiilor privind materialele necesare combaterii pandemiei de COVID-19”, a precizat USR într-un comunicat de presă.

În acest context, USR susţine că Strategia Naţională de Apărare a Ţării este un document esenţial pentru identificarea pericolelor majore la adresa statului, iar corupţia este unul dintre cele mai importante.

„Din păcate, în varianta propusă de preşedintele Iohannis, SNAT nu tratează corupţia ca pe o ameninţare majoră la adresa siguranţei naţionale. Încă de la publicarea documentului, i-am spus şefului statului că nu vom vota Strategia dacă nu face schimbări pentru a reintroduce corupţia ca prioritate majoră. Prin urmare, USR se va abţine azi la votul în plenurile reunite. Facem apel atât la preşedintele României, cât şi la toate partidele politice să înţeleagă că nu putem crea prosperitate câtă vreme resursele ţării intră în buzunarele unei clici conectate la bugetele publice”, a concluzionat USR. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Primul cadru medical din Sibiu decedat din cauza COVID-19

Spitalul Judeţean Sibiu a anunţaț decesul din...

ȘTIRI GdS

Reguli care trebuie respectate în trenuri

Datorită cererii mari de transport, și în acest final de săptămână, CFR Călători a suplimentat trenurile care circula pe rutele cele mai...

Primul cadru medical din Sibiu decedat din cauza COVID-19

Spitalul Judeţean Sibiu a anunţaț decesul din cauza noului coronavirus al primului cadru medical din judeţ: o asistentă medicală în vârstă de...

Ministrul Educației, despre cum va începe școala în septembrie

"Cel mai bun scenariu" pentru începerea noului an școlar va fi acela în care o parte a elevilor vor fi la școală,...
00:01:54

Focar de coronavirus la o fermă din nordul Angliei...

Cel puţin 72 de persoane din cele 220 angajate la fermă au fost depistate cu noul coronavirus şi au fost izolate, potrivit...

Dosar penal pentru o şoferiţă prinsă băută la volan

Dosar penal pentru o şoferiţă prinsă băută la volan.

Olt: 101 persoane sunt internate în spital cu COVID-19

Prefectura Olt a anunțat că, astăzi, în județ sunt 101 persoane sunt confirmate cu COVID-19 și internate în spital. Conform datelor...