10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeclarația unică se depune până la 30 iunie, inclusiv

Declarația unică se depune până la 30 iunie, inclusiv

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice a fost prorogat pânã la data de 30 iunie, inclusiv.

Dacă Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune pânã la 30 iunie inclusiv, se acordă urmãtoarele bonificații:
a) pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin platã sau compensare, integral pânã la data 30 iunie 2020 inclusiv;

b) pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurãri sociale de sãnãtate.
Bonificația prevãzută la lit.b) se acordă numai dacă este îndeplinitã condiția de acordare a bonificației prevãzutã la lit.a), caz în care se aplică ambele bonificații.

Cine depune declarația unică

Declarația unică se utilizeazã atât pentru declararea venitului realizat și definitivarea impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020.
Declarația unică se depune de cãtre persoanele fizice care realizeazã, individual sau într-o formã de asociere, venituri/pierderi din:

  • activitãți independente, drepturi de proprietate intelectualã, cu excepția contribuabililor pentru care impozitul se reține la sursã,
  • cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendã, 
  • activitãți agricole, pisciculturã și/sau silviculturã,
  • transferul titlurilor de valoare,
  • venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedã virtualã sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanțã).
           

Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din strãinătate, supuse impozitãrii în România (de exemplu: venituri din activități independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, pisciculturã, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formã de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare etc.).

Cum se poate depunde declarația unică

În condițiile actuale, când este foarte importantã respectarea distanțării sociale, Agenția Națională de Administrare Fiscală amintește contribuabililor că pot depune Declarația unică prin mijloace electronice de transmitere la distanță astfel:
– prin intermediul serviciului „Spațiul Privat Virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnăturã electronică calificată

Pentru îndrumare și asistență la completarea declarației, persoanele fizice  pot apela numãrul 031.403.91.60 sau pot vizualiza, pe site-ul ANAF, la secțiunea ”Toate formularele cu explicații” Instrucțiunile de completare a declarației, precum și tutorialul video postat in secțiunea Asistență Contribuabili/Ghiduri Curente, la acest link.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS