16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn francez a fost reţinut în București, sub acuzaţia că a dezvoltat culturi de cannabis

Un francez a fost reţinut în București, sub acuzaţia că a dezvoltat culturi de cannabis

Procurorii DIICOT au reţinut un cetăţean francez, în vârstă de 35 de ani, cu reşedinţa în municipiul Bucureşti, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc în formă continuată, după ce ar fi înfiinţat mai multe culturi de cannabis.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe 11 mai, pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, Secţia de Combatere a Traficului de Droguri, a fost înregistrată sesizarea din oficiu a Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate-Serviciul Antidrog, în care se arăta faptul că inculpatul M.T.J., cetăţean francez, se ocupă cu creşterea ilicită a canabisului pe raza municipiului Bucureşti, cu scopul de a-l comercializa consumatorilor de droguri.

Cu ocazia investigaţiilor realizate, s-a stabilit faptul că francezul a achiziţionat în lunile aprilie şi mai, anul curent, mai multe instrumente, îngrăşăminte şi ustensile necesare cultivării canabisului, în acest sens plasând comenzi prin intermediul internetului, pe un site de profil.

Din verificările efectuate a reieşit faptul că, la data de 7 mai, el a primit prin intermediul unei companii de curierat 2 colete conţinând diferite ustensile necesare creşterii în mediu închis („indoor”) a canabisului, menţionând la datele de contact numele său şi o adresă din Bucureşti, sector 2, pentru care a achitat, în sistem ramburs, suma de 1.130 lei.

Francezul este suspectat că ar fi înfiinţat succesiv culturi de cannabis, în Bucureşti, începând cu luna ianuarie 2020, pe care ulterior le-ar fi comercializat.

În cauză au fost efectuate două percheziţii domiciliare pe raza sectoarelor 2 şi 4 din municipiul Bucureşti, ocazie cu care au fost descoperite şi indisponibilizate o cultură indoor ce conţinea 58 de plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, aproximativ 100 de grame de cannabis, 9 prăjituri ce aveau în conţinut şi THC, un grinder, aparatură specifică creşterii plantelor de cannabis, respectiv lămpi, ventilatoare, stabilizatoare de tensiune şi fertilizatori.

Marţi, cetăţeanul francez a fost prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS