14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateManda, „dat de gol“ de Olguța: și-a luat apartament la Bruxelles de 240.000 de euro

Manda, „dat de gol“ de Olguța: și-a luat apartament la Bruxelles de 240.000 de euro

Parlamentarii și europarlamentarii de Dolj au început să-și depună declarațiile de avere aferente anului 2019. Social-democratul Manda face achiziții de sute de mii de euro. Deputatul Ion Călin cumpără un apartament de 95.000 de euro de la rechinii imobiliari care în 2019 au fost implicați în scandalul demolării ilegale a Liceului Sanitar din Craiova. Călin a inițiat o lege prin care rechinii imobiliari care demolează monumente istorice să scape de pușcărie.

Parlamentarii români au început să-și depună declarațiile de avere și de interese în această perioadă, conform legii. Deși legea prevede că acestea se depun anual, până pe 15 iunie, din diverse motive, puține sunt disponibile la această dată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) sau pe cele de la Senat sau Camera Deputaților.

Manda, achiziții de sute de mii de euro pe bandă rulantă

Printre cei care au depus declarațiile până acum se află și Olguța Vasilescu, deputat PSD de Dolj și potențial candidat în această toamnă la fotoliul de primar al municipiului Craiova. După cum se știe, Olguța Vasilescu s-a căsătorit în 2019 cu Claudiu Manda, șef al PSD Dolj și actual europarlamentar din partea acestei formațiunui politice. Olguța l-a „dat de gol“ pe Claudiu cu ultimele achiziții făcute de acesta, oficial cu bani primiți pentru funcții deținute la stat.

În 2019, proaspătul europarlamentar Claudiu Manda avea soluțiile celorlați colegi, respectiv să facă naveta sau să stea cu chirie, la Bruxelles. În schimb, el a cumpărat un apartament de 240.000 de euro, în capitala Belgiei și a UE, prin credit bancar. Pare planul unui politician hotărât să se implice în viața Europei, care să nu mai facă săptămânal naveta, de la Craiova. La Craiova, politicianul și-a cumpărat anul trecut o casă boierească, pe care ar fi plătit 230.000 de euro. Susține că ar fi dat la schimb un apartament deținut de o firmă a sa, evaluat la 80.000 de euro, plus 150.000 de euro primiți ca „împrumut“ de la prieteni. Pe care i-ar fi returnat câteva luni mai târziu din darul de nuntă, după ce s-a căsătorit cu Olguța Vasilescu. La nuntă, ar fi primit peste 300.000 de euro.

Cu un an înainte, cumpărase o mașină de lux marca Mercedes, printr-un credit de la BCR Leasing în valoare de peste 43.000 de euro, după cum scria presa la vremea respectivă.Presa centrală îl numește pe Manda „europarlamentarul zero“, pentru că în anul în care a trecut de la investire nu a avut rezoluții, întrebări, interpelări sau întrebări în Parlamentul European. A încasat, în schimb, 80.000 de euro și și-a cumpărat o casă la Bruxelles, de 240.000 de euro.

Ion Călin își ia apartament de la rechinii imobiliari

Un alt parlamentar care și-a depus declarația de avere este Ion Călin, fost director de instituție în comunism, devenit după 1990 viceprimar al Craiovei, apoi prefect de Dolj și parlamentar.Deputatul PSD Ion Călin a scris în declarația de avere că a vândut în 2020 un apartament contra sumei de 66.000 de euro.Totodată, a scris că și-a deschis în acest an trei conturi la BCR Craiova în valoare totală de peste 40.000 de euro. Are o promisiune de vânzare-cumpărare pentru un apartament de trei camere cu Dramad Cons SRL pentru 95.000 de euro, scadent în august 2021.Dramad este firma care în 2019 a fost implicată în scandalul demolării ilegale a clădirii fostului Liceu Sanitar din Craiova, care se afla în plin proces de clasare ca monument istoric.

Aici și-a luat apartament deputatul Ion Călin

Anul trecut, primarul Mihail Genoiu însoțit de arhitectul-șef al orașului și de șeful Poliției Locale s-au pozat cu capetele plecate la ruinele Liceului Sanitar, deplângând demolarea clădirii, pe sub nasul lor. Câteva luni mai târziu, deputatul PSD Ion Călin, șeful primarului pe linie de partid, a antamat un apartament cu trei camere de 95.000 de euro de la Dramad. Același Ion Călin este cel care în 2018, alături de majoritatea parlamentarilor PSD de Dolj, a inițiat un proiect de lege prin care infracțiunea de demolare fără autorizație a unui monument istoric era dezincriminată penal. În legea în vigoare, această faptă se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an. În cazul nostru, dacă legea este adoptată, cei care au demolat Liceul Sanitar scapă de închisoare.

Prosperitate și la alte partide

Florinel Stancu, deputat Pro România, a făcut în 2020 două depozite bancare la BRD, unul de 60.000 de lei și unul de aproape 47.000 de euro.La rândul său, senatorul PSD Eugen Gioancă, cel care prinde o bucată de mandat în locul lui Claudiu Manda, care a plecat anul trecut în Parlamentul European, a deschis în 2019 un depozit bancar de 2.000 de euro și unul de 30.000 de lei.

Și unii liberali o duc mult mai bine. Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a deschis anul acesta două depozite bancare, unul de 10.000 de euro și unul de 10.000 de dolari.Restul parlamentarilor de Dolj fie nu au depus declarațiile de avere în termenul legal, fie le-au depus, dar acestea nu au fost publicate încă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS