17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTăriceanu, amendat după ce l-a numit Fuhrer pe Iohannis

Tăriceanu, amendat după ce l-a numit Fuhrer pe Iohannis

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost amendat, miercuri, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 2.000 de lei pentru că l-a făcut Fuhrer pe Klaus Iohannis.

Tăriceanu a fost găsit vinovat de discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate, în urma unor afirmaţii făcute la adresa şefului statului.

Liderul ALDE a făcut o serie de afirmaţii, în data de 16 aprilie, pe pagina de socializare, în care a utilizat termenul de ”Fuhrer” la adresa lui Iohannis.

Potrivit CNCD printre afirmaţiile considerate a fi discriminatorii sunt: ”Pe domnul Iohannis l-au lăsat nervii. Cred că izolarea nu-i prieşte nici domniei sale, cum nu ne prieşte nici nouă. Doar aşa îmi explic atacul furibund la toţi cei care nu sunt de acord cu instrucţiunile de la Cotroceni. Astăzi a revenit la împărţirea politicienilor. Între buni şi răi. Cum sunt absolut convins că mă număr printre politicienii răi, îi dau câteva sfaturi: Să o lase mai uşor cu ameninţările că nu e Fuhrer ci, încă, Preşedintele României. Iar dacă tot a adus vorba despre inconştienţă, domnul Iohannis este chiar ultima persoană din România care poate deschide acest subiect. Pentru că ne aducem aminte de cum ne spunea acum vreo lună şi jumătate că coronavirusul este doar o durere în gât şi puţină febră şi îl punea pe Cîţu să fugă din fata Parlamentului”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS