14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCondamnat la 99 de ani de închisoare, eliberat după 20

Condamnat la 99 de ani de închisoare, eliberat după 20

Marius Csampar, unul dintre puținii criminali în serie ai României, a fost eliberat condiționat, iar primul său mesaj nu e cel mai liniștitor, conform libertatea.ro.

Cu toate că Marius Csampar a fost încarcerat în ultimii 20 de ani, acesta are cont de Facebook de aproximativ 8 ani de zile, iar în primul live făcut pe rețeaua socială după ce s-a întors acasă, a transmis deja un mesaj care sugerează că bărbatul nu și-a îndreptate comportamentul.

”Nu e treaba ta dacă am meritat sau nu să mă eliberez (…) Nu mă pun eu la mintea ta şi nici nu mă voi pune vreodată, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi faci tu de cap întruna. Vezi-ți de treaba ta, am văzut că ai o familie frumoasă, să-ți trăiască. Bine, asta nu ca o ameninţare, e ca o urare, înțelegi? Și ca un sfat, să-ți vezi de familia ta. Și lasă-i pe alţii să trăiască cum știu şi cum pot”, a afirmat criminalul în serie în live-ul de pe Facebook, adresându-i-se unui comentator de pe YouTube, care și-a exprimat opinia despre eliberarea sa.

Csampar a fost condamnat pentru patru crime, deși a mărturisit șase, iar ulterior a primit o pedeapsă de 99 de ani de închisoare.

După 22 de ani și 5 luni, criminalul a ieșit din puşcărie, după ce judecătorii au considerat că ”a dat dovezi temeinice de îndreptare.” Cu doar câteva zile înainte, un alt magistrat îi respinsese cererea de eliberare, pentru că ”fapta pentru care a fost condamnat reprezintă un pericol social ridicat.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS