5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProiectul de lege privind executarea închisorii la domiciliu inițiat de Alina Gorghiu a fost respins de deputați

Proiectul de lege privind executarea închisorii la domiciliu inițiat de Alina Gorghiu a fost respins de deputați

Proiectul de lege privind executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea, iniţiat de senatorul liberal Alina Gorghiu și catalogat de Ludovic Orban drept o „aberaţie”, a fost repins miercuri de Camera Deputaților. Actul normativ care a generat controverse prevedea că persoanele condamnate închisoare pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice

S-au înregistrat 305 voturi pentru respingere, iar un deputat nu a votat.

Proiectul prevedea că persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice şi a fost adoptat de Senat în şedinţa din 31 martie.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi respins, la propunerea liderului deputaţilor PSD, Alfred Simonis,, scrie Agerpres.

„Nu numai că şi cei de la PSD au votat pentru respingerea acestei iniţiative, am insistat să fie respinsă. (…) În timp ce planeta se confruntă cu această criză, pandemie, cei de la PNL au introdus pe şestache un proiect prin care cei care săvârşeau infracţiuni grave să execute pedepse la domiciliu. A fost nevoie ca astăzi, luându-i prin surprindere pe liberali, să introducem proiectul pe ordinea de zi. A fost respins. Nu mai există pericolul ca aceştia să execute pedepsele în vilele de protocol”, a spus Simonis.

Liderul deputaților PNL Florin Roman a afirmat că sunt mai multe proiecte ale PSD care au acelaşi obiect de reglementare şi sunt ţinute la sertar.

„Vă arăt că sunt două proiecte iniţiate de Şerban Nicolae care au acelaşi obiect cu arestul la domiciliu şi le ţineţi la sertar. (…) Poate vom respinge şi legile făcute de PSD. Astăzi nu aţi vrut să respingeţi proiectul privind evaziunea fiscală. Aţi vrut să-i ţineţi în braţe pe evazionişti”, a spus Roman.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

Proiectului inițiat de Gorghiu prevedea că instanţa poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
  • infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Senatorul PNL Alina Gorghiu, iniţiator al propunerii, susținea că este un proiect care reprezintă creionarea cadrului legal necesar pentru a putea fi implementată monitorizarea persoanelor condamnate cu dispozitive electronice.


În 3 aprilie, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a catalogat proiectul de lege iniţiat de Alina Gorghiu drept o „aberaţie” şi a anunţat că deputaţii liberali vor vota împotrivă.

„Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL să voteze împotriva acestui proiect, care este contrar liniei politice a PNL (…) şi în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR”, spunea Orban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS