11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘeful Poliției din Dej, destituit după ce ar fi participat la petreceri ale interlopilor

Șeful Poliției din Dej, destituit după ce ar fi participat la petreceri ale interlopilor

Şeful Poliţiei municipiului Dej, Alin Câmpean, a fost destituit din funcţie pe motive disciplinare şi a fost trecut într-o funcţie inferioară celei deţinute, au informat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ Cluj).

Surse judiciare citate de Agerpres au declarat că unul dintre motivele destituirii se referă la faptul că poliţistul ar fi participat la petreceri organizate de interlopi.

„Urmare a cercetării disciplinare a unui ofiţer din cadrul Poliţiei municipiului Dej, a fost dispusă sancţionarea disciplinară a acestuia cu măsura ‘trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut’, conform art.58, lit.d, din Legea 360/2002 privind sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor. Sancţiunea disciplinară a fost dispusă azi, 13 mai, prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, poliţistul a încălcat mai multe norme legale şi deontologice.

„În cadrul cercetării disciplinare efectuate, s-a stabilit că poliţistul a încălcat norme ale Codului de etică şi deontologie profesională, precum şi aspecte ce ţin de îndatoririle profesionale ale poliţistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului”, se mai arată în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS