10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate6 pacienți morți în 5-15 aprilie, raportați abia azi. Ministrul Tătaru cere o evaluare a modului de raportare

6 pacienți morți în 5-15 aprilie, raportați abia azi. Ministrul Tătaru cere o evaluare a modului de raportare

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a cerut echipei care a fost coordonată de secretar de stat Ionel Oprea o evaluare completă a situației de la Suceava, care include și modul de raportare a deceselor.

Cererea vine în condițiile în care abia astăzi au fost raportate șase decese în rândul pacienților testați poziviv pentru COVID-19, petrecute la la Suceava. Cei șase pacienți au murit în perioada 5-15 aprile.

Suceava a devenit un focar de infecție de coronavirus chiar în spitalul județean. Două conduceri ale acestuia, precum și conducerea DSP, au fost schimbate.

Conducerea militară care a preluat spitalul din Suceava, după ce acesta a devenit unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din țară, a plecat ieri, iar instituția a revenit sub conducere civilă. Doctorul Anatolii Buzdugan a fost ales în funcţia de manager. În luna aprilie, spitalul a fost condus de o echipă militară, după ce unitatea a devenit unul dintre cele mai mari focare de COVID-19 din țară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS