11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateControl la o firmă care a adus peste 20 de milioane de măști de protecție

Control la o firmă care a adus peste 20 de milioane de măști de protecție

Poliția Capitalei anunță că miercuri a făcut un control la o firmă care a importat peste 20 de milioane de măști faciale, confiscând 33.7000 de astfel de măști care nu erau trecute în acte. Potrivit unui comunicat de presă, la punctul de lucru erau 11 cetățeni străini pentru care nu au fost arătate contractele de muncă, una dintre ele având probleme și cu dreptul de ședere în România.

DGPMB spune că Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice spune că, ”în baza datelor şi informaţiilor deţinute, a organizat şi desfăşurat un control economico-financiar la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, care efectuează activităţi de import de produse de protecţie, urmărindu-se în principal modul în care este respectată, aplicată şi materializată în documentele financiar-contabile legislaţia din domeniul echipamentelor de protecţie şi a produselor medicale”

Din verificări a rezultat că din data de 9 aprilie a.c. şi până în prezent, firma a importat echipament de protecţie, aproximativ 20.500.000 măşti faciale non-medicale, în data de 22 aprilie a.c constatându-se că între stocul scriptic şi cel faptic există un plus de peste 33.700 bucăţi măşti faciale de protecţie, care au fost confiscate

În depozitul firmei mai sunt peste 15,5 milioane de unități, iar poliția continuă verificările, ”inclusiv pentru a se stabili dacă societatea îndeplineşte condiţiile pentru a executa acte de comerţ cu produse din categoria echipamentelor de protecţie”.

Societatea comercială a fost amendată cu 20.000 de lei.

”De asemenea, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti se continuă verificările cu privire la societatea comercială, având în vedere că la punctul de lucru au fost identificate 11 persoane, cetăţeni străini, pentru care nu au fost puse la dispoziţie contractele de muncă încheiate. La punctul de lucru s-au aflat şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări care au efectuat verificări cu privire la legalitatea dreptului de şedere pe teritoriul României, una dintre persoane fiind preluată de către această unitate”, spune sursa citată.
Cele 33.700 de măști confiscate vor fi distribuite gratuit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS