17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisii de control pentru deșeurile abandonate pe cursurile de apă

Comisii de control pentru deșeurile abandonate pe cursurile de apă

Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj desfăşoară, până la jumătatea lunii mai, acţiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari.

Acest lucru se face în vederea diminuării pagubelor produse de inundații generate de revărsări ale cursurilor de apă sau din scurgeri de pe versanți. În acest sens, prin Ordinul Prefectului judeţului Gorj a fost constituită o Comisie mixtă formată din două echipe alcătuite din reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Lt. col. Dumitru Petrescu“ al județului Gorj, Gărzii Naționale de Mediu – Serviciul Comisariatul Județean Gorj și Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, (în echipe de câte trei persoane echipate corespunzător).

Ele vor verifica toate cele menţionate mai sus, deficienţele constatate, însoţite de măsuri şi responsabilităţi fiind obiectul unui proces-verbal elaborat sub coordonarea şefului Grupului de Suport Tehnic – Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj şi aprobat de Prefectul judeţului în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Obiectivele verificărilor

În cadrul acestei acţiuni se verifică, în principal, existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor; – existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; – modul în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi.

Vor fi verificate zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundaţii în anul 2019 ( inclusiv cele semnalate de autorităţile publice locale). Comisiile mixte vor stabili măsuri, cu responsabilități și termene pentru intervale scurte de timp, în vederea remedierii deficiențelor constatate, astfel încât măsurile dispuse să conducă la diminuarea efectelor unor eventuale inundații în perioada urmatoare.

Verificări efectuate până acum

Până la această dată au fost verificate cursurile de apă de pe raza a 18 U.A.T.-uri (Leleşti, Arcani, Stăneşti, Scoarţa Bumbeşti-Pitic, Bengeşti-Ciocadia, Peştisani, Runcu, Tismana, Novaci, Săcelu, Crasna, Padeş, Ciuperceni, Godineşti, Aninoasa, Vladimir, Săuleşti), unde au fost depistate cantităţi răzleţe de depozite necontrolate; gunoaie, deşeuri menajere, deşeuri de construcţii, PET-uri etc.

„Pentru fiecare caz, s-au dispus măsuri concrete de desfiinţare a acestor depozite într-un termen scurt, în cazul în care aceste termene nu vor fi respectate, se vor alplica sancţiuni contravenţionale. La verificarea în teren, comisiile mixte au constatat că la nivelul U.A.T-urilor se desfaşoară acţiuni de salubrizare, urmare şi a adresei Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj (2089/16.03.2020), prin care s-a transmis U.A.T-urilor să ia măsuri pentru păstrarea permanentă a unei stări de salubritate a cursurilor de apă (maluri, văi nepermanente, capete de poduri) de pe raza localitaţilor. Precizăm că acţiunea de verificare este în desfăşurare, punându-se accent pe zonele unde au fost depistate în perioada anterioară puncte critice, inventariindu-se şi alte zone cu deficienţe, astfel încât, să se poată interveni pentru remedierea lor, militând pentru o stare bună a apelor. Menţionăm că în această perioadă, personalul muncitor al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, coordonat de personalul tehnic, echipat corespunzător, execută acţiuni de defrişare a vegetaţiei şi arboretului din secţiunea albiilor minore ale cursurilor de apă (Şuşita, Pocruia, Bilta, Gilort), acţiuni ce au drept scop reducerea gradului de rugozitate, favorizând astfel tranzitarea în condiţii normale a viiturii“, a declarat Alexandru Buduran, directorul SGA Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS