22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCântărețul John Prine a învins cancerul, dar a murit de Covid-19

Cântărețul John Prine a învins cancerul, dar a murit de Covid-19

-

Artistul american John Prine a murit la 73 de ani după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Câştigător de premii Grammy şi unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi ai secolului trecut, Prine a învins de două ori cancerul şi a suferit mai multe atacuri de cord de-a lungul vieţii, susține Mediafax.

John Prine, fost pastor în Chicago, a lansat primul său album în 1971. Piesele sale au fost apreciate pentru versurile pline de umor şi ironie, dar şi portretele fine ale condiţiei umane. Cele mai cunoscute piese ale sale au fost „Sam Stone”, „Angel From Montgomery” sau „Hello in There”.

Los Angeles Times scrie că artistul a fost internat într-un spital din Nashville pe 26 martie, după ce a prezentat simptome de coronavirus, iar medicii l-au încadrat în categoria de risc crescut având în vedere antecedentele sale medicale, printre care un cancer la gât, care a fost extirpat în 1998 şi un cancer pulmonar, vindecat în 2013.

Duminică, artistul a încetat din viaţă, iar familia sa a anunţat decesul în cursul zilei de luni, printr-un comunicat în care le mulţumesc celor care au fost alături de el.

La începutul acestui an, Prine a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 62-a gale a premiilor Grammy. De-a lungul anilor a fost nominalizat la 11 Grammy şi a câştigat de două ori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:11

ȘTIRI GdS