12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScenariul din Suceava s-ar putea repeta la Baia Mare

Scenariul din Suceava s-ar putea repeta la Baia Mare

Pe principiul “a furat, dar a și făcut”, o afaceristă s-a plimbat cu noul virus prin spitale, dar a și donat, scrie presshub.ro.

O afaceristă din Baia Mare, distribuitoare de echipamente medicale, este acum suspectată de faptul că ar fi sursa unui focar de COVID 19 în spitalele din județ. Culmea, femeia are o afacere care presupune distribuția de echipamente medicale și are cunoștințe în domeniul medicinei, fie și numai prin prisma faptului că are relații apropiate cu medici din spitalele din Baia Mare.

Medici care și-au dorit să o ajute, sărind peste protocoale, fără a fi știut că afacerista îi mințea cu privire la plecarea ei în străinătate. Acum există riscul ca zeci de persoane, unele dintre ele cadre medicale, să se fi infectat cu noul virus, iar îngrijorarea lor e perfect justificată. Femeia a primit recent confirmarea infectării cu SARS COV 2, iar acum se află internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, după ce a experimentat manifestări severe ale bolii. Pe plan local, îngrijorarea este mare, dar toată lumea tace. De ce? Pentru că firma pe care femeia o deține este unul dintre donatorii importanți ai spitalelor din zonă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS