16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVideo: Procedura de acordare a ajutorului de stat pentru șomajul tehnic a fost simplificată

Video: Procedura de acordare a ajutorului de stat pentru șomajul tehnic a fost simplificată

Ministrul muncii Violeta Alexandru a anunțat că procedura de acordare a ajutorului de stat pentru șomaj tehnic a fost simplificată printr-o ordonanță de urgență aprobată joi. La rândul său, Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a spus că ajutorul a fost extins pentru toate tipurile de companii și toți angajații afectați de epidemia cu coronavirus. Au fost incluși și cei care au contracte de drepturi de autor. Și aceștia vor putea beneficia de o indemnizație de 75% din salariul mediu brut.

„Este o precizare care extinde ajutorul pentru toate companiile şi toţi angajaţii cu contract individual de muncă afectaţi în această perioadă de efectele negative ale epidemiei cu coronavirus”, a spus Dancă într-o conferință comună cu ministrul muncii, Violeta Alexandru.

Acesta a precizat, de asemenea, că a fost introdusă o prevedere potrivit căreia au fost incluse și creșele în rândul activităților închise prin decretul privind intituirea stării de urgență, în condițiile în care acestea nu sunt considerate unități de învățământ.

Violeta Alexandru a mai spus că pentru obținerea ajutorului de stat, firmele să înceapă să pregătească deja documentația până la sfârșitul lunii, pentru a o depune la sediile AJOFM la începutul lunii aprilie. Ministrul a spus că a fost redus termenul până la momentul în care plăţile sunt făcute, astfel încât în maxim 15 zile agenţiile judeţene trebuie să efectueze plăţile. Ministrul a precizazt că angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plățile pentru șomaj tehnic, aceasta fiind o facilitate. Plățile se vor face direct de către AJOFM, astfel încât în începutul lunii aprilie angajatorii să dispună de fonduri pentru acoperirea costurilor de șomaj tehnic.

Ajutorul este acordat pe perioada stării de urgență.

În curs de actualizare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS