12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCEO face simulări pentru a funcționa cu doar 5.000 de salariați din 13.000

CEO face simulări pentru a funcționa cu doar 5.000 de salariați din 13.000

Complexul Energetic Oltenia face deja simulări pentru a putea funcționa cu un număr redus de salariați.

Din cauza numărului mare de angajați, aproape 13.000, riscurile apariției unor focare de coronavirus sunt crescute. Astfel, a fost luată într-o primă etapă măsura trimiterii în concediu de odihnă forțat a unei părți din salariați. Potrivit lui Daniel Burlan, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, în fiecare zi mai vin la serviciu aproximativ 6.000 de salariați, adică 50% din total.

Măsura are rolul de a reduce riscul apariției unor cazuri de Covid-19. În situația în care vor apărea cazuri de coronavirus în carierele miniere și în termocentrale, se va trece la planul următor. Este vorba de reducerea numărului de angajați la sub 5.000 de persoane.

Se va ajunge la minimum posibil

Daniel Burlan a spus că în urma analizelor s-a stabilit că în minerit se va putea lucra cu 3.300 de angajați în loc de 7.800. Diferența de la 3.300 la 5.000 vor fi specialiștii din termocentralele Turceni, Rovinari, Craiova II și Ișalnița. Managerul Complexului Energetic Oltenia a precizat că termocentralele sunt obligate să furnizeze energie electrică și nu poate fi oprită complet activitatea.

Acest lucru este precizat chiar în decretul privind instituirea stării de urgență. Al doilea plan în cazul unei epidemii majore de coronavirus vizează formarea unui colectiv de specialiști la fiecare termocentrală care să fie izolați de cei bolnavi și care să poată fi găzduiți la o unitate de cazare în apropierea fiecărei termocentrale. Până în prezent, la Turceni a fost pregătit hotelul CEO. Hotelul pune la dispoziție 16 camere duble și 16 camere single, camerele duble fiind utilate cu aer condiționat. Toate camerele sunt dotate cu mobilier adecvat, televizor si baie proprie.

De asemenea, la Termocentrala Rovinari au fost identificate două imobile pentru cazarea salariaților care să rămână la locul de muncă și să asigure permanența.

89 de salariați sunt izolați la domiciliu

Directorul Complexului Energetic Oltenia a menționat că au fost luate măsuri pentru protejarea angajaților care folosesc transportul în comun pus la dispoziție de prestatorii de servicii care au contracte cu societatea. În plus, 89 de angajați au fost trimiși acasă în ultima perioadă, fiind în izolare:

„Avem 89 de angajați care sunt în izolare. Măsura a fost luată preventiv. Sunt angajați care avea rude revenite din afara țării sau au revenit din străinătate. Am decis ca de fiecare dată când am aflat de astfel de situații să îi trimitem în izolare la domiciliu. Este o companie cu un număr major de salariați. Este greu să gestionezi un număr atât de mare de persoane. Ține și de fiecare cum își asigură igiena mâinilor și respectă recomandările autorităților. Prestatorii de servicii igienizează mijloacele de transport. Mijloacele auto sunt folosite la jumătate din capacitate. La subunități nu se mai lucrează sâmbăta și duminica și atunci are loc dezinfecția majoră. Eu sper să nu ajungem la o situație nefericită, dar luăm în calcul și cele mai dure scenarii pentru a nu opri activitatea, pentru că trebuie să livrăm energie în Sistemul Energetic Național. Suntem singurii care putem livra energie electrică la orice oră. Dacă sistemul va intra în criză și noi nu suntem disponibili, vor fi probleme. Pentru a funcționa cu un număr și mai mic de salariați, inclusiv șomajul tehnic este luat în calcul“, a declarat Daniel Burlan, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS