24.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 august, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Două cadre medicale de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc au coronavirus

Două cadre medicale de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc au coronavirus

Două persoane din rândul personalului medical de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc au fost depistate cu noul coronavirus, din întâmplare, susține managerul instituției. Concret, este vorba despre un medic angajat în cadrul Secţiei Medicină Internă și o asistentă de la Unitatea de Primiri Urgențe.

Știrea vine în contextul în care cel mai mare spital din Județ, cel de la Suceava a fost închis și transformat exclusiv în spital pentru tratarea COVID-19, iar restul urgențelor sunt redirecționate la celelalte spitale din județ și din zonă.

„Absolut întâmplător au fost identificate. Spun asta pentru că erau cu simptomatologi comune, chiar și eu eram la fel. Sunt răcit. Nu avem idee de unde au putut lua acest virus. Suntem indignați că nu avem teste și nu putem să știm cine este infectat. De două sătămâni facem referate și solicitări, iar directorul economic vi le poate și centraliza. Nu am primit niciun echipament. Acum, personalul se protejează cu echipamentele primite din donații”, a declarat pentru SuceavaLive, managerul interimar al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Adrian Cosinschi.

Acesta recunoaște că cea mai mare problemă în acest moment sunt testele pentru că, altfel, nu poate știi ce să facă cu medicii.

„Dacă faci testul, știi despre ce este vorba. Altfel, se va umple tot spitalul. Deocamdată, vom dezinfecta secția, vom izola pacienții, care sunt puțini. Noi n-am știut că cineva din colectivul nostru este infectat și am lucrat ca și până acum”, a mai spus Adrian Cosinschi.

În încheiere, managerul spitalului din Câmpulung Moldovenesc face apel la sprijin pentru a-și putea testa medicii, altfel riscând să închidă și spitalul care are un singur medic anestezist.

Situația din Câmpulung Moldovenesc vine în contextul în care cel mai mare spital din Județ, cel de la Suceava a fost închis și transformat exclusiv în spital pentru tratarea COVID-19, iar restul urgențelor sunt redirecționate la celelalte spitale din județ și din zonă.

Ministerul Sănătății a propus Consiliului Județean Suceava să îl demită pe Vasile Rîmbu din funcția de manager al Spitalului Județean, în urma scandalului infectării cadrelor medicale cu coronavirus.

Spitalul a fost închis miercuri după ce cel puțin 34 de medici și 49 de asistenți medicali și infirmieri s-au infectat cu coronavirus, iar 8 dintre cele 17 decese cauzate de coronavirus în România până joi dimineața s-au înregistrat la pacienți internați la spitalul din Suceava.

În acest sens, spitalul din Suceava a fost închis pentru publicul general, bolnavii internați au fost mutați la alte spitale, unitatea este dezinfectată și devine spital exclusiv pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Urgențele din județ sunt redirecționate la spitalele din zonă precum Rădăuți, Fălticeni sau Botoșani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U” Craiova – WSG Tirol 3-1 final. Știința, la...

„U” Craiova a încheiat cu o victorie...

ȘTIRI GdS

Revoltător. Un șofer a intrat cu BMW-ul pe plaja...

Caz revoltător, astăzi, pe plaja sălbatică din Vadu. Un turist a fost filmat în timp ce mergea cu mașina pe plajă.

Minor dispărut în Calafat. Sunați la 112 dacă l-ați...

Un băiat de 17 ani a dispărut ieri, după ce a plecat dintr-un centru de tip familial din Calafat.

Rusia a produs primul lot de vaccin anti coronavirus

Rusia a produs primul lot din vaccinul său anti-Covid-19, a relatat agenția de știri Interfax citând Ministerul rus al Sănătății, la câteva...

Concert dedicat cadrelor medicale implicate în lupta cu noul...

Luni, 24 august, ora 20:00, pe Esplanada Ateneului Român, va avea loc concertul-omagiu organizat de Asociaţia Medicală Română și susținut de Orchestra...

24 de cazuri noi de coronavirus în județul Gorj

Direcția de Sănătate Publică Gorj a înregistrat încă 24 de cazuri noi de coronavirus. Din datele raportate de către Direcția de Sănătate...

Decizie controversată a Ministrului Educației: L-a demis pe părintele...

Ministrul Educației, Monica Anisie, a provocat, vineri seara, un nou scandal, hotărând să îl demită din funcție pe cel mai titrat cercetător...