10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZeci de cetățeni, izolați la domiciliu într-o comună din Olt

Zeci de cetățeni, izolați la domiciliu într-o comună din Olt

Primarul din localitatea Grădinari, județul Olt, a solicitat suspendarea cursurilor pentru 7-14 zile, având în vedere faptul că zeci de persone din localitate sunt izolate la domiciliu. Aceştia au venit de curând din Italia, din zone supuse restricțiilor.

Teama de a nu lua noul coronavirus în Italia i-a adus pe mai mulți cetățeni din comuna Grădinari acasă. Odată sosiți, având în vedere că s-au întors din zone de risc, au fost plasați în izolare la domiciliu. Luni, 9 martie, numărul celor aflați în autoizolare a ajuns la 29. 12 dintre aceștia urmează însă să-și „ispășească“ perioada impusă.

Dintre cei 29, 7-8 sunt copii, a declarat primarul Mihai Ioana, motiv pentru care i-a propus directorului școlii să suspende cursurile pentru 7-14 zile ca o măsură suplimentară de precauție. „Am discutat și eu cu directoarea și noi am luat în calcul, ca o măsură de prevenție, din punctul meu de vedere, o perioadă, o săptămână-două, să suspendăm cursurile. De exemplu, avem o familie care se presupunea că a venit în autocar cu o persoană care a avut probleme, care a fost infectată, de la Suceva, și acei copii i-am izolat și pe ei, până aflăm rezultatele. Părinții au fost testați, li s-au recoltat probele și s-ar părea că n-au niciun fel de problemă“, a declarat primarul.

Convinşi să respecte condiţiile impuse

Astăzi, toți cei plasați în autoizolare respectă condițiile impuse, spune primarul, fiind monitorizați zilnic și vizitați la domiciliu de asistenții comunitari și de expertul pentru problemele romilor, asta pentru că în Grădinari există o comunitate importantă de romi, ei fiind, de altfel, și cei veniți din Italia. La începutul perioadei de autoizolare, nu toți cetățenii au înțeles însă clar că nu trebuie să părăsească domiciliul.

„E foarte important să-i ținem acasă. Se și reușește. La început n-aveau nicio treabă. Plecau, inclusiv pe la primărie au venit. Ei considerau că n-au niciun fel de problemă“, a mai spus primarul Mihai Ioana.
Hotărârea vizând suspendarea sau nu a cursurilor la școala din localitate, pe care trebuie să o adopte Inspectoratul Școlar Județean Olt, este așteptată astăzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS