6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorina Pintea, internată în spital sub pază

Sorina Pintea, internată în spital sub pază

Sorina Pintea a fost transferată la spitalul Sfânta Maria, deoarece starea sa de sănătate necesită îngrijiri medicale, potrivit surselor Realitatea PLUS.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a cerut încă de ieri să fie transferată, sub pază, din Centrul de Arest Preventiv la un spital din Capitală.

Ea susținea că vrea să ajungă în grija doctorilor pentru investigații de specialitate după ce starea ei de sănătate s-a înrăutățit, în condițiile în care suferă de o boală autoimună care-i blochează muşchii.

Inițial, duminică dimineață, la centrul de detenție a fost chemat un echipaj al Ambulanței. Sorina Pintea a primit tratament acolo, iar specialiștii nu au considerat că este necesară internarea.

Pintea este acuzată de procurorii anticorupţie că a luat de mită mai întâi zece mii de euro şi apoi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract de construire a unei noi săli de operaţie la Spitalul Judeţean din Baia Mare, spital pe care îl conducea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS