10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: 94 de persoane vor sta în carantină la domiciliu

Craiova: 94 de persoane vor sta în carantină la domiciliu

Aeronava care a venit de la Bergamo, marţi noaptea, pe Aeroportul Internaţional Craiova, ar fi trebuit să aducă 155 de pasageri. Au ajuns doar 110. Călătorii au completat şi un formular în care a declarat zonele de unde vin, dar şi locul unde vor sta în România.

94 de persoane venite din zonele de risc ale Italiei

Potrivit autorităţilor din Dolj, 94 de persoane au declarat că vin din zonele de risc din Italia, în apropierea localităţilor aflate în carantină din cauza coronavirusului. Toate aceste persoane au fost anunţate că vor fi izolate la domiciliu în următoarele 14 zile.

„Din cei 110, pentru 94 de pasageri a fost recomandarea de autoizolarea la domiciliu pentru că vin din regiuni unde există cele 11 comune unde este carantină.Toţi cei 110 pasageri sunt afebrili, adică nu prezintă niciun fel de simptome de boală.Ei vor fi monitorizaţi zilnic de către medical de familie, cu obligaţia să rămână la domiciliu timp de 14 zile”, a declarat Narcis Purcărescu, prefect de Dolj

Pasager: „Din Cremona vin. În realitate, lumea se plimbă pe afară, cu copii cu tot”

Cei mai mulţi dintre pasageri purtau măşti medicale şi chiar mănuşi de protecţie. Unii au declarat că s-au întors acasă de teama coronavirusului, alţii spun că românii din Italia nu vor să revină în ţară pentru că situaţia de aici îi sperie mai rău.

„Din Cremona vin. În realitate, lumea se plimbă pe afară, cu copii cu tot. Este un virus, o gripă, mai bine spus, mai severă. În rest, nimic mai mult. În anumite părţi, unde au fost cazuri confirmate, sunt restricţii. Unde n-au fost, nu e nimic. Nu ştiu care e starea de spirit a românilor. N-am vorbit. Eu când am auzit, am venit acasă. Am venit s-o liniştesc pe mama. În avion, până am ajuns acasă, nu ne-au spus nimic. Când am ajuns, au zis să coborâm în grupuri de câte 15. Ne-au luat temperatura, de unde venim, unde plecăm şi cam atât.(…) Eu, din regiunea de unde vin, trebuie să rămân în casă 14 zile. Obligat. Sunt din Sadova”, a declarat un tânăr la sosirea pe Aeroportul Internaţional Craiova.

Printre pasagerii care au ajuns de la Bergamo la Craiova se numără şi un cetăţean sârb şi doi din Ucraina.

Potrivit autorităţilor din Dolj, numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la 124.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS