13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA fost inaugurat Muzeul Național „Constantin Brâncuși”

A fost inaugurat Muzeul Național „Constantin Brâncuși”

Ziua Națională „Constantin Brâncuși” a adus un nou muzeu în patrimoniul orașului Târgu Jiu. Este vorba de Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din centrul municipiului. Acesta este găzduit de Casa „Barbu Gănescu”, care l-a găzduit pe sculptor între anii 1937-1938, în perioada în care a fost construit Ansamblul „Calea Eroilor”. Acesta este compus din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit.

Expoziţie de fotografie

La Târgu Jiu a ajuns la festivitatea de inaugurare a Muzeului „Brâncuși“ și secretarul de stat al Ministerului Culturii, Liviu Brătescu. Acesta a făcut un tur al Parcului Central alături de alte oficialități ale județului Gorj. Cei care au luat parte la eveniment au putut vedea câteva fotografii-document care au fost realizate în perioada în care a fost construită Coloana Fără Sfârșit. Participanții au mai putut urmări și o poveste sand-art. „Va fi deschisă o expoziție de fotografie de artă. Sunt 32 de fotografii document din arhiva inginerului Georgescu Gorjan și donate de fiica inginerului care a participat la lucrările de construite a Ansamblului“, a spus Denisa Șuță, directorul Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.


Secretarul de stat, Liviu Brătescu a spus că a fost pusă în valoare o clădire monument istoric, făcând referire la Casa „Barbu Gănescu”. „Este un eveniment care pune în valoare o clădire monument istoric. Ministerul Culturii încearcă să readucă în atenția iubitorilor de artă operele lui Brâncuși. La Târgu Jiu este acum un muzeu care pune în valoare o casă monument istoric, dar și operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu”, a declarat Liviu Brătescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS