22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi candidaţi pentru şefia Senatului Universităţii din Craiova

Doi candidaţi pentru şefia Senatului Universităţii din Craiova

Universitatea din Craiova este în plină perioadă a alegerilor pentru a stabili noile foruri de conducere. Astăzi au loc alegeri pentru preşedintele Senatului universitar. Pentru această funcţie şi-au depus candidatura două cadre didactice din cadrul Universităţii din Craiova.

Unul dintre candidaţi la funcţia de preşedinte al Senatului este profesorul universitar dr. Sevastian Cercel, decan la Facultatea de Drept. Un alt candidat este profesorul dr. Geo-Leonard Mănescu, care a mai ocupat această funcţie.
Alegerile pentru preşedinţia Senatului se vor derula pe 7 februarie, la ora 12.00, în Aula Mihai I al României. Preşedintele va fi ales în cadrul şedinţei noului Senat, ales săptămâna trecută.

Propunerile candidatului Sevastian Cercel

Fiecare candidat are propriul plan strategic şi propunerile pentru funcţionarea Senatului. De exemplu, prof. univ. dr. Sevastian Cercel îşi motivează astfel candidatura.
„Îmi depun candidatura pentru funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii din Craiova, considerând că experienţa dobândită în managementul academic poate constitui un argument solid în acest demers. Consider că celeritatea procedurilor în activitatea Senatului nu trebuie să afecteze calitatea dezbaterilor“, scrie în propunerea planului strategic. De asemenea, candidatul la şefia Senatului Universităţii menţionează vechimea şi experienţa.


„Am 25 de ani în activitatea didactică şi de cercetare neîntretuptă în cadrul UCV, după absolvirea facultăţii în 1994. În perioada activităţii desfăşurate am avut onoarea să-mi fie încredinţate anumite misiuni şi responsabilităţi, în managementul academic în cadrul Universităţii din Craiova, dar şi în cadrul unor comisii naţionale de specialitate.
În cadrul Facultăţii de Drept am fost membru în Consiliul facultăţii, director de departament, prodecan, iar din anul 2012 sunt decanul facultăţii. În cadrul Universităţii din Craiova – membru în Senatul universitar şi în comisia de buget a acestuia şi membru în Consiliul de Administraţie.

La nivel naţional, membru al Comisiei de Ştiinţe Juridice a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare sau membru al comisiei de contestaţii, membru al comisiei de concurs pentru recrutarea Înalţilor Funcţionari Publici, membru al Comisiei de Experţi Permanenţi şi de Specialitate- Ştiinţe Administrative, ale Educaţiei şi Psighologiei“, se mai arată în planul strategic.

Ca şi propuneri pentru funcţionarea Senatului, candidatul Sevastian Cercel a scris „este obligatorie informarea la timp corectă şi completă cu privire la problemele dezbătute pentru toţi membrii Senatului. De asemenea, propune structurarea a nouă comisii de specialitate.

Propunerile candidatului Geo Mănescu

Şi candidatul Leonard Geo Mănescu, care a mai ocupat această funcţie, a propus ca strategie o nouă structurare a comisiilor de specialitate.
„Comisiile de specialitate ale Senatului au fost structurate ȋn formula actuală ȋn urmă cu șase ani. Ȋn următorii patru ani, ar putea fi utilă o dezbatere asupra redecupării domeniilor de acoperire și atribuțiilor acestora“, se arată în planul strategic. De asemenea, propune tehnologizarea şi informatizarea activităţii.

„Progresul științific și tehnologic recomandă informatizarea ȋn continuarea activității Senatului, pentru a crește transparența și implicarea membrilor Senatului atât la dezbateri, cât și al adoptarea deciziilor. Mai mult, instrumente informatice inteligente pot dezvolta și ȋmbunătăți soluțiile tradiționale, pentru a ridica o parte dintre îngrădirile care limitează mobilitatea personalului și studenților UCV, ȋn general, și a membrilor Senatului, ȋn special. Astfel se pot crește performanțele și vizibilitatea membrilor comunității academice, ȋn general, și a membrilor Senatului, ȋn particular, cu efect benefic asupra prestigiului UCV.

Sistemul de videoconferință, votul electronic, acolo unde este posibil și justificat, instrumente tehnice și ȋn special informatice pot fi create și puse la dispoziția Senatului pentru a permite o funcționare mai suplă și mai eficientă. Monitorizarea atentă a modificărilor de acte normative aplicabile și punerea reglementărilor UCV ȋn acord cu acestea reprezintă o prioritate, pentru a evita riscul apariției de neconcordanțe, necorelări și, ȋn final, de probleme de compatibilitate“, se mai arată în planul strategic al candidatului Leonard Geo-Mănescu.

Conform metodologiei, alegerea preşedintelui Senatului universitar se face prin votul direct şi secret al membrilor Senatului universitar nou-ales.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS