6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVIDEO. La Taifas, despre viaţa alături de 75 de copii

VIDEO. La Taifas, despre viaţa alături de 75 de copii

-

În urmă cu câţiva ani, Nicoleta Diaconu a rămas însărcinată, iar medicul i-a recomandat repaus la pat în primele trei luni. Ca să îşi ocupe timpul, Nicoleta a început să facă brăţări, apoi le vindea şi dona banii obţinuţi. Aşa a intrat voluntariatul în viaţa ei, neaşteptat şi fără vreun plan croit în prealabil.

Peste ceva timp, Nicoleta a găsit trei familii care aveau nevoie de ajutor şi a mers în vizită cu donaţii. Cazurile întâlnite au copleşit-o. I-a fost atât de greu, încât a crezut că acolo se va bloca totul. Dar atunci s-a hotărât că nu mai e cale de întoarcere. Şi nu s-a mai oprit din ajutat.

În urmă cu doi ani, alături de câteva prietene, a fondat asociaţia „Life is Better with Friends”. Astăzi, ajută 75 de copii proveniţi din familii defavorizate. Nicoleta are un copil, are un job, la fel ca fiecare dintre noi. Şi ei timpul îi scapă printre degete. Dar tot reuşeşte să aducă, cu puţinele resurse financiare şi cu puţinul său timp, o schimbare extraordinară în viaţa unor copii. Şi demonstrează zi de zi că orice om obişnuit poate face lucruri însemnate pentru alţii. Sunt atâtea feluri în care putem ajuta. Trebuie numai să vrem.

Emisiunea „La Taifas”, cu Anda Simion, este difuzată în fiecare miercuri, la Radio Sud, începând cu ora 21:00.

Pentru a urmări activitatea asociaţiei şi pentru a ajuta, găsiţi Life is Better with Friends pe Facebook sau pe pagina web betterwithfriends.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un mort și doi răniți într-o explozie neurmată de...

O femeie a murit și alte două persoane au...

ȘTIRI GdS