Acasă Actualitate Fraţii Micula au pus sechestru pe 67 de milioane de acțiuni deținute...

Fraţii Micula au pus sechestru pe 67 de milioane de acțiuni deținute de stat la Nuclearelectrica

-

Fraţii Ioan şi Viorel Micula şi două societăţi controlate de aceştia – Multipack SRL şi Starmill SRL – au instituit sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de statul român la Nuclearelectrica şi asupra a 5.083.372 de acţiuni pe care statul le are la Conpet Ploieşti.

Însă executarea este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit unor rapoarte ale celor două companii remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„În data de 27.11.2019, S.N. Nuclearelectrica SA (SNN) a primit de la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti ‘Mazilu şi Asociaţii’ Procesul verbal de sechestru emis în data de 25.11.2019 în Dosarul de executare nr. 22/2014, creditori fiind Micula Ioan şi societăţile Multipack SRL şi Starmill SRL, prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de statul român la SNN, cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune, acţiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri”, se spune în documentul remis marţi de SNN Bursei de Valori Bucureşti.

De asemenea, pe 28 noiembrie, societatea Conpet Ploieşti anunţa BVB că, în data de 27.11.2019, a primit de la aceeaşi societate de executări judecătoreşti Procesul Verbal de Sechestru emis în data de 25.11.2019 în acelaşi dosar de executare, prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 5.083.372 de acţiuni, cu o valoare nominală de 3,3 lei/acţiune, pe care statul le deţine la Conpet SA, acţiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Însă, atât SNN, cât şi Conpet, au fost notificate de MFP că executarea este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării.

Suspendare provizorie a executării silite

La rândul său, Conpet arată în raportul său transmis BVB: „Menţionăm că în data de 26.11.2019, Ministerul de Finanţe Publice a notificat Conpet SA, prin adresa nr. 323076, cu privire la faptul că la acest moment executarea care face obiectul dosarului sus-menţionat nu mai poate continua, invocând în susţinere Încheierea de şedinţă din data de 26.11.2019 pronunţată în dosarul nr. 27749/302/2019 de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia a II-a Civilă, prin care a fost admisă cererea formulată de contestatorul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, dispunându-se suspendarea provizorie a executării silite în Dosarul de executare silită nr. 22/2014 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării”.

ROMATSA are popriri pe conturi

În acelaşi dosar, fraţii Micula au instituit, cu mult timp în urmă, sechestru şi pe conturile Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA. Chiar premierul Ludovic Orban a atras atenţia, pe 6 noiembrie, la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor de către Lucian Bode, că regia se află în pericol de a nu mai putea funcţiona ca urmare a blocării conturilor.

ROMATSA are popriri de 394,9 milioane de euro pe conturi, în urma unui proces câştigat de fraţii Micula împotriva statului român, iar joi voi avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei pentru a găsi soluţii de ieşire din această situaţie, a declarat, la rândul său, Lucian Bode, cu acelaşi prilej.

„Poprirea este de 394,9 milioane de euro. Vorbim de procesul câştigat de fraţii Micula, 395 de milioane de euro. Fraţii Micula au câştigat atunci procesul împotriva statului român pentru 84,5 milioane de euro. Până la 395 de milioane sunt dobânzi şi penalităţi. În această situaţie suntem. Sigur, mâine – mâine, nu peste multe zile – o să am o întâlnire cu reprezentanţii companiei să găsim soluţii, să ne adresăm Finanţelor, pentru că nu este vina ROMATSA că este în această situaţie. Împreună cu ANAF vom găsi soluţii pentru a debloca această situaţie”, a menţionat Bode, la acea dată.

Suma de plată ajunge la 331 milioane de dolari

Instituirea sechestrelor pe conturile companiilor la care acţionar majoritar este statul român a venit în urma încercării de punere în executare a deciziei din 2013 a Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care ţara noastră a fost obligată la plata de despăgubiri de peste 331 milioane dolari pentru retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor prin facilităţi fiscale, cu patru ani înainte de expirarea sa, prevăzută pentru 2009.

ICSID a obligat statul român să plătească firmelor conduse de fraţii Micula, care au şi cetăţenie suedeză, despăgubiri de 84,54 milioane euro plus dobânzi pentru retragerea acestei scheme. Acum, suma de plată se ridică în prezent la peste 331 milioane de dolari.

ȘTIRI VIDEO GdS