12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate1500 de craioveni sărbătoresc Ziua Națională a României, în centrul orașului

1500 de craioveni sărbătoresc Ziua Națională a României, în centrul orașului

Ziua Națională a României a fost marcată și în Craiova printr-o festivitate oficială în centrul orașului. Aproximativ 1500 de craioveni au participat la acest eveniment.

În mijlocul craiovenilor, de Ziua Marii Uniri au fost prezente oficialități locale și parlamentari de Dolj, precum și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe. Acesta din urmă a transmis mesajul premierului.

Paradă militară în centrul Craiovei, de Ziua Națională

La împlinirea a 101 ani de la Marea Unire, primarul Craiovei, Mihail Genoiu a spus că ”avem nevoie de încredere și speranță în viitorul pe care noi înșine, ca națiune, alegem să-l construim, fără a neglija valorile democrației și libertății”.

”Sărbătorim astăzi împreună Ziua Națională a României, o zi plină de semnificaţii pentru trecutul şi prezentul ţării noastre. 1 decembrie este ziua care, an de an, ne amintește că națiunea română are forța de a-și împlini marile idealuri. O zi sfântă care a încununat în mod fericit lupta tuturor acelor soldați necunoscuți ce au făcut posibilă Marea Unire, eroii cu care ne mândrim.
Cu atât mai mult, astăzi, noi suntem datori să onorăm demnitatea acelui moment şi să fim cu adevărat buni români. Să dovedim că avem maturitatea şi curajul de a veghea asupra celor obţinute de înaintaşii noştri cu atâta jertfă. Pentru asta avem nevoie de încredere și speranță în viitorul pe care noi înșine, ca națiune, alegem să-l construim, fără a neglija valorile democrației și libertății”, și-a început primarul Craiovei mesajul de Ziua Națională.

Oficialități locale, parlamentari de Dolj, dar și ministrul Tineretului și Sportului prezenți la Craiova, de Ziua Națională a României

”Craiova, mereu un oraș al începuturilor”

Edilul Craiovei, Mihail Genoiu a mai spus că Bănia a fost mereu un oraș al începuturilor, subliniind faptul că locuitorii au fost implicați mereu în toate marile evenimente care au dus la Marea Unire.

”Craiova a fost mereu un oraş al începuturilor, un oraş care a luat parte la toate marile transformări naţionale. Astfel, Marea Unire din 1918 a fost şi va rămâne o pagină de referinţă și în istoria comunității noastre. Iar implicarea craiovenilor în actul înfăptuirii României Mari a fost una substanțială din punct de vedere uman, militar, administrativ, dar și din punct de vedere cultural, al patrimoniului lăsat pentru istorie de oamenii acelor timpuri. Să nu uităm că oltenii noștri au participat la toate evenimentele înfăptuirii statului modern român, începând cu 1821 și până în 1918. De asemenea, mulți dintre intelectualii craioveni din timpul primului război mondial au fost mesageri de seamă ai crezului românilor pe oriunde se duceau, atât în țară, cât și în străinătate”,a mai spus primarul Craiovei.

Depunere de coroane pentru cinstirea eroilor, la împlinirea a 101 ani de la Marea Unire

Avem obligația de a ne cinsti eroii

Edilul Craiovei a mai spus că nu trebuie să uităm eroii, care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri.

”La 101 de ani depărtare de acele momente, dar și la 30 de ani de la Revoluția din 1989, avem obligația de a ne cinsti eroii, lăsând deoparte micile orgolii și trebuie să ducem mai departe cu mândrie și demnitate cultura și tradițiile românești”, a subliniat primarul. Au fost depuse astfel coroane în cinstea eroilor de către toți oficialii prezenți la manifestare.

A urmat apoi parada militară și prezentarea tancurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS