12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate2.000 de porții de fasole și cârnați, de Ziua Națională, la Slatina

2.000 de porții de fasole și cârnați, de Ziua Națională, la Slatina

La Slatina, de 1 Decembrie, se vor împărți din nou porții de fasole și cârnați, după ceremonialul de depunere de coroane și jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și după parada militară.

Municipalitatea slătineană a transmis că a pregătit 2.000 de porții de mâncare ce urmează a fi servită în zona care va fi amenajată special în fața magazinului Winmarkt, având în vedere că zona Esplanadă este în reconstrucție în această perioadă.

Participanților la programul pregătit pentru Ziua Națională le vor fi împărțite 2.750 de stegulețe tricolore și tot atâtea cocarde, iar în cursul zilei se va desfășura un program artistic.

Se deschide şi Târgul de Crăciun

Tot pe 1 Decembrie, la ora 18.00, se va deschide și Târgul de Crăciun și se va aprinde iluminatul festiv în Slatina, târgul fiind amenajat în acest an în noul parc de la fosta unitate militară. Invitata specială a zilei de 1 Decembrie va fi artista Monica Anghel, iar în intervalul 17.00-18.00 vor urca pe scenă Gabriel Zăvoeanu și Maria Ghinea.

În Târgul de Crăciun vor exista: o zonă gastronomică cu o varietate de produse tradiționale și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă; căsuța lui Moș Crăciun, unde micuții îl pot întâlni pe Moș Crăciun și elfii acestuia (tot aici va avea loc și o campanie umanitară adresată copiilor cu nevoi speciale din municipiul Slatina); ieslea care redă scena nașterii Domnului Iisus Hristos.

Din noile instalații luminoase achiziționate în acest an face parte și turnul luminos de 260 de metri care a fost instalat pe strada ce separă noul parc de terenul unde urmează să se construiască mall-ul și ansamblul rezidențial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS