Acasă Actualitate Ședință la Ministerului Mediului, în cazul ursului eutanasiat

Ședință la Ministerului Mediului, în cazul ursului eutanasiat

-

Costel Alexe, ministrul Mediului, a convocat o ședință pentru luni dimineață, după ce un urs a fost lăsat să agonizeze 18 ore pe drum în localitatea Praid, județul Harghita, în timp ce autoritățile îl păzeau.

„Am programat pentru luni la ora 10.00 o întîlnire cu toți cei implicați, de la reprezentanții fondurilor de vînătoare la responsabilii Ministerului Mediului, să depunem proiect să vedem exact, o dată pentru totdeauna, care este efectivul de urși pe care îl are România și apoi ce măsuri trebuie să luăm astfel încît să îi asigurăm condiții prielnice de viață ursului, în interiorul pădurii, să nu mai fie nevoit să iasă la marginea drumului sau să între în curțile oamenilor. Mai este o chestiune pe care am spus că o voi face și mă voi ocupa, cu colegii din Ministerul de Interne, să dăm acea Hotărîre de Guvern astfel încît astfel de cazuri să nu se mai întîmple”, a spus Ministrul Mediului.

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul ursului lăsat să agonizeze pe drum. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili dacă s-a comis vreo infracțiune.

Duminică ministerul de Interne a anunțat demiterea prefectului din Harghita. Acesta a fost acuzat că, în calitate de șef al comitetului județean pentru situații de urgență nu a luat măsurile necesare pentru a rezolva această problemă, cu toate că fusese anunțat din timp de accident și de suferința animalului.

Ministerul de Interne susține că va verifica și dacă reprezentanți ai structurilor MAI de la nivel central au stabilit sau nu proceduri clare de intervenție, așa cum cere legea.

ȘTIRI VIDEO GdS