24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria Târgu Jiu poate rămâne cu toate conturile blocate, dacă nu achită datoria către CS Pandurii

Primăria Târgu Jiu poate rămâne cu toate conturile blocate, dacă nu achită datoria către CS Pandurii

Primăria Târgu Jiu se poate trezi astăzi cu poprire pe conturi ca urmare a unei executări silite. Este vorba de suma datorate de municipalitate Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Un executor judecătoresc din Craiova a transmis joi o adresă Primăriei Târgu Jiu, potrivit căreia autoritatea locală trebuie să achite suma de aproape 3 milioane de lei. Banii reprezintă cotizația neachitată în ultimii ani în calitate de asociat la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul, aflat în insolvență și în subsolul clasamentului Ligii a doua.

Situaţie grea la club

Reprezentanții Clubului Pandurii Lignitul au rămas fără finanțare și echipa se confruntă cu dificultăți mari pentru că nu mai are de unde să primească bani. În urmă cu mai multe luni, șefii CS Pandurii Lignitul au apelat la instanța de judecată pentru a obține cotizațiile restante și chiar au obținut o decizie favorabilă și executorie pentru suma totală de 3,2 milioane de euro. Cei mai mulți bani îi au de achitat Complexul Energetic Oltenia și Artego. Bune de plată sunt Primăria Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj și USMO, ceilalți trei asociați.

În cele din urmă, CS Pandurii Lignitul a contactat un executor judecătoresc, iar datornicii trebuie să plătească astăzi pentru a nu se trezi cu toate conturile blocate. Într-o situație similară s-ar putea regăsi și Consiliul Județean Gorj.  Instituția are de plătit 769.543 de lei, iar Judecătoria Târgu Jiu a decis că Pandurii poate executa silit autoritatea locală pentru recuperarea datoriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS