7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe averi au candidaţii la preşedinţia României

Ce averi au candidaţii la preşedinţia României

Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna, au strâns în conturi sume consistente dar și proprietăți, conform declarațiilor de avere depuse la Biroul Electoral Central, potrivit Hotnews.ro.

Câte locuinţe are Klaus Iohannis

Candidat al PNL, președintele Klaus Iohannis, a trecut în declarația de avere două apartamente de 84, respectiv 253 metri pătrați și trei case de 377 mp, de 76 și de 64 de metri pătrați, pentru al doilea mandat la Cotroceni.
Președintele nu menționează în declarație că ar avea bijuterii, obiecte de valoare sau mașini. Însă, acesta are un singur cont la bancă, deschis în 1999, cu 250.000 de lei.
Anul trecut a încasat de la Administrația Prezidențială salarii de 165.100 de lei, iar soția sa, profesoară de liceu în Sibiu, a obținut 33.276 de lei. Președintele Iohannis a încasat din chirii 35.829 lei.

Ce avere are Viorica Dăncilă

Familia Dăncilă are trei terenuri: două intravilane, în suprafață totală de peste 1700 metri pătrați și unul agricol de două hectare. De asemenea, în declarația de avere sunt trecute două apartamente (144 mm în total) o vilă de 140 mp și o casă de vacanță de 417 mp.
Dăncilă spune că are un Volkswagen Passat din 2014 și bijuterii de 5.000 de euro. Viorica Dăncilă și soțul său, au conturi și investiții de aproximativ 180.000 de euro.
Potrivit documentului, anul trecut Viorica Dăncilă a încasat de la Guvern 142.000 de lei și de la Parlamentul European 33.000 de euro. Soțul său a avut un salariu anual de 326.000 de lei de la OMV Petrom.

Barna are 353.000 de euro puși deoparte

Dan Ilie Barna are un teren extravilan de 1252 mp, moștenit în 2016 și trei apartamente în suprafață 97 metri pătrați, 32 și 67 mp. În declarația sa de avere nu figurează obiecte de valoare sau mașini, în schimb are conturi și investiții în diferite fonduri de peste 353.000 de euro, plus plasamente de aproape 20.000 de euro.
Pe de altă parte, el are un împrumut de 202.000 lei, contractat în 2012 și scadent în 2027.

Barna a încasat peste 128.000 de lei din indemnizația de deputat, dar nu precizează veniturile soției pe anul trecut. Barna a menţionat că aceasta are contract individual de muncă la Petrom SA București. Acesta a primit anul trecut peste 37.000 de lei din închirierea unui apartament.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS