Acasă Actualitate Alba: Pitbull-ul care a muşcat o femeie şi a omorât un bichon,...

Alba: Pitbull-ul care a muşcat o femeie şi a omorât un bichon, capturat de poliţişti

-

Câinele din rasa pitbull care a muşcat, vineri seară, o femeie din Alba Iulia şi a omorât căţelul bichon al acesteia a fost capturat în cursul zilei de sâmbătă de către poliţişti, fiind identificat, totodată, şi proprietarul acestuia, informează Agerpres.


Până să fie capturat, sâmbătă, câinele a atacat şi rănit un căţel care era pe stradă cu stăpânul său. Proprietarul căţelului urmează să se prezinte la Poliţie pentru a depune plângere.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Alba, proprietarul câinelui pitbull, un bărbat de 35 de ani, s-a prezentat sâmbătă după-amiază la Poliţie şi a anunţat că şi-a pierdut câinele. Din rasa pitbull, câinele era deţinut cu documente legale şi înregistrat la Poliţie.

„Continuăm cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea de către proprietar a măsurilor de prevenire a atacului canin”, au transmis reprezentanţii IPJ Alba.

ȘTIRI VIDEO GdS