14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Se răceşte vremea

Se răceşte vremea sâmbătă, în jumătatea de nord a ţării. În sud vor fi temperaturi de vară, 32 de grade Celsius în zona Olteniei, spun meteorologii. Aceştia anunţă că, de duminică, vremea se răceşte şi în sud.

„Sâmbătă, vremea se răceşte în jumătatea de nord a ţării, astfel încât valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. În rest, în continuare o să avem vreme caldă, cer variabil, cu unele înnorări după-amiază şi în prima parte a nopţii, cu ploi slabe trecătoare în zona Carpaţilor Orientali, dar şi în Moldova, Maramureş, Crişana, Transilvania şi în a doua parte a intervalului posibil să avem şi în Muntenia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologului, sâmbătă, maximele vor fi de 19 grade în Nordul Moldovei şi 32 de grade în Sudul Olteniei.

Duminică, răcirea se va simţi şi în jumătate de sud a teritoriului, cu maxime între 20 şi 30 de grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS