6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrexit: Boris Johnson pierde parlamentul și amenință cu convocarea alegerilor anticipate

Brexit: Boris Johnson pierde parlamentul și amenință cu convocarea alegerilor anticipate

Moțiunea vizând amânarea Brexitului a fost adoptată cu 328 de voturi pentru(301 împotrivă), reunind deputați ai opoziției, dar și din rândul conservatorilor ostili unei plecări din UE fără acord.

21 de deputați conservatori rebeli au votat, practic, împotriva lui Boris Johnson, motiv pentru care au și fost excluși din Partidul Conservator. De remarcat că printre conservatorii „rebeli“ figurează Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill, și fostul ministru de finanțe Philip Hammond.

Alegeri la 14 octombrie?

Camera Comunelor va putea astfel vota în favoarea amânării plecării Regatului Unit din UE până la finele anului 2020. Numai că, în acest caz, premierul Johnson a avertizat că va convoca alegeri anticipate la 14 octombrie, fiind ferm opus unei amânări a datei plecării din UE.

Moțiunea privind convocarea de alegeri anticipate urma să fie dezbătută ieri în parlament, având nevoie, pentru a fi adoptată, de două treimi din voturile deputaților. Ceea ce pare a fi dificil de realizat, chiar dacă în anturajul premierului Johnson există optimism.

Ne amintim că doi prim-miniștri (Cameron și May) s-au izbit, cu consecințe dureroase, de obstacole teribile în disputele privind Brexitul. Analiștii politici londonezi își pun acum întrebarea dacă nu cumva și Johnson va avea aceeași soartă.

David Cameron a demisionat după referendumul din iunie 2016, după ce 52% din votanți au cerut plecarea din UE. În iulie 2019, Theresa May a fost practic constrânsă să plece de la conducerea guvernului, după ce de trei ori a eșuat în demersurile pentru a obține votul parlamentului în favoarea acordului încheiat de ea în noiembrie anul trecut cu Bruxellesul.

Și, iată că, acum, Boris Johnson se află în plină furtună politică, la doar cinci săptămâni de la instalarea în Downing Street și cu două luni înaintea datei fatidice de 31 octombrie, stabilită pentru plecarea din Uniunea Europeană.

Esențial: Johnson și-a pierdut majoritatea în Parlament

Încă de marți, prima zi a actualei sesiuni parlamentare, Boris Johnson a pierdut majoritatea în forul legislativ, care oricum era dependentă de doar un vot.

În plin discurs al premierului, deputatul conservator Phillip Lee și-a anunțat demisia din grupul conservatorilor, trecând în cel al liberal-democraților, eurofili. Acesta a declarat presei că scenariul Brexitului dur pentru care se lupta atât de agresiv premierul Johnson „pune în pericol vieți și amenință în manieră nejustificată integritatea Regatului Unit“.

Din surse informate, presa britanică și corespondenții presei străine au relatat despre atmosfera extrem de agitată în care s-a desfășurat momentul demisiei lui Phillip Lee, un „adevărat act de revoltă“ față de ideea plecării din Uniunea Europeană fără un acord care să stabilească relațiile viitoare ale britanicilor cu restul Europei, precum și față de decizia lui Johnson de a suspenda activitatea parlamentului până la 14 octombrie.

Mobilizarea opoziției laburiste și a altor formațiuni politice anti-Brexit continuă dur. „Această săptămână ar putea fi ultima noastră șansă“, a declarat liderul laburist Jeremy Corbyn, lansând apelul la acțiune comună. Laburiștilor și celorlalți opozanți ai soluției propuse de Boris Johnson li se alătură, ca și până acum, cercurile economice britanice, care de mai multă vreme își exprimă deschis îngrijorarea legată de efectele unui Brexit fără acord, ale Brexitului în general, considerând că o astfel de soluție echivalează cu „un salt în vid“.

Corespondenții agențiilor de presă au transmis marți seară relatări de la manifestații organizate în față parlamentului și a sediului guvernului, cu participarea a numeroși cetățeni care, concomitent cu dezbaterile agitate ale deputaților, și-au exprimat opinii pro și contra Brexitului.

Maria Capitaine

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS