3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme caniculară pentru următoarele zile

Vreme caniculară pentru următoarele zile

Vremea rămâne caniculară şi azi în vest, sud şi sud-est unde disconfortul termic va fi accentuat iar temperatura aerului va ajunge la 36 de grade Celsius. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cerul va fi mai mult senin, iar în nord şi la munte este posibil să plouă în a doua parte a zilei.
La noapte cerul se menţine senin, iar vântul va sufla cu intensificări în partea de est a ţării. Minimele termice se vor încadra între 14 şi 24 de grade Celsius. În depresiunile din estul Transilvaniei temperatura va scădea până la 9 grade iar spre dimineaţă va fi ceaţă.

În Capitală, următoarele trei zile vor fi caniculare cu disconfort termic ridicat după amiaza când indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Astăzi maxima va fi de 35 de grade Celsius. Cerul se menţine senin. Mâine şi vineri apar câţiva nori, dar atmosfera va rămâne tot caniculară, cu maxime de 34-35 de grade. Nopţile vor fi foarte calde cu minime între 19-21 de grade Celsius.

Pe litoral vremea se încălzeşte puţin azi, astfel încât maxima zilei va ajunge la 30 de grade Celsius. Cerul va fi senin iar vântul va sufla slab şi moderat. La noapte vremea rămâne caldă, cu minime de 22 – 23 de grade Celsius.

Şi în următoarele zile temperaturile vor rămâne extrem de ridicate. Disconfortul termic va fi accentuat mai ales la câmpie şi în sudul ţării. Maximele vor ajunge la 36 de grade Celsius. În zonele montane sunt prognozate ploi torenţiale cu tunete şi fulgere în a doua parte a zilei. Nopţile vor fi foarte reci în Transilvania unde minimele vor ajunge la 8 grade Celsius şi vor fi condiţii de ceaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS