Acasă Actualitate De luni, dai maşina veche pentru un voucher de 6.500 de lei

De luni, dai maşina veche pentru un voucher de 6.500 de lei

-

Persoanele care vor să scape de maşinile vechi şi să cumpere unele noi pot, începând de luni 19 august să se înscrie în programul Rabla. Aceştia au la dispoziţie un nou pachet de 20.000 de vouchere.

Administraţia Fondului de Mediu anunţă că persoanele care vor să-şi vândă autoturismul mai vechi de opt ani pot merge începând de luni, 19 august, la producătorii validaţi pentru a accesa „Rabla Clasic”, ca urmare a suplimentării programului cu 130 de milioane de lei.

Cuantumul unui voucher pentru Programul „Rabla Clasic” este de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcţionare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).

De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid. În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare, ajungându-se astfel la acordarea unei finanțări în cuantum de 9.200 lei.

se arată într-un comunicat AFM
Maria CERNĂTESCU
Maria CERNĂTESCU
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.