Bărbat de 49 de ani, reţinut pentru act sexual cu o minoră
Bărbat de 49 de ani, reţinut pentru act sexual cu o minoră

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Oradea a fost reţinut de poliţiştii clujeni pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu o fată de 14 ani, pe care ar fi abordat-o pe reţelele de socializare.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, transmis astăzi, bărbatul ar fi luat-o pe fată cu o maşină de la locuinţa bunicilor săi, din Cămăraşu, judeţul Cluj, iar rudele au alertat autorităţile.

„Luni, cel în cauză ar fi luat-o cu un autoturism pe o minoră în vârstă de 14 ani, de la locuinţa bunicilor săi, din Cămăraşu, judeţul Cluj, îndreptându-se înspre Cluj-Napoca. Rudele tinerei au alertat autorităţile, întrucât minora nu le-ar fi spus unde pleacă şi cu cine anume. În urma identificării autoturismului cu care se deplasau cei doi, acesta a fost dat în urmărire şi în consemn la frontieră, fiind depistaţi pe raza municipiului Oradea. Cercetările efectuate până în prezent au indicat faptul că cei doi au întreţinut relaţii sexuale”, se arată în comunicat.

Bărbatul de 49 de ani din Oradea, judeţul Bihor, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, potrivit poliţiştilor.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul ar fi abordat-o pe fată pe reţelele de socializare, iar, ulterior, cei doi s-ar fi întâlnit.

Valentina Grădinaru