15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAu fost găsite alte fragmente osoase și dinți în pădurea unde Dincă a susținut că a aruncat trupul Luizei

Au fost găsite alte fragmente osoase și dinți în pădurea unde Dincă a susținut că a aruncat trupul Luizei

Procurorii au găsit marți noi fragmente osoase și dinți la marginea pădurii indicate de Gheorghe Dincă drept locul în care ar fi aruncat trupul ars al Luizei, iar după ce a fost cernută cenușa legiștii au concluzionat că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană, a anunțat DIICOT, marți seară, potrivit hotnews.

Potrivit DIICOT, procurorii și polițiștii au continuat marți percheziția la locuința lui Gheorghe Dincă, precum și cercetarea în locul indicat de Dincă drept locul în care ar fi aruncat trupul ars al Luizei, respectiv la marginea unei păduri de pe traseul Caracal-Bucureşti. În urma cercetărilor făcute marți, în pădure au fost descoperite și alte fragmente osoase și dinți.

Conform sursei citate, medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.

De asemenea, marți în acest dosar au fost audiate mai multe persoane și au fost făcute percheziții informatice asupra unor medii de stocare (cele 3 telefoane mobile), la locuința lui Dincă, în prezența avocatului din oficiu al acestuia.

Inițial, Gheorghe Dincă a susținut că a aruncat în Dunăre trupul Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie. Luni, el le-a declarat anchetatorilor că ar fi ars trupul Luizei și i-a condus pe procurori la marginea unei păduri. Acolo, a fost găsit un sac cu fragmente osoase și cu cenușă.

„Așa a declarat, că e trupul Luizei. Până nu avem testele de laborator nu ne putem pronunța”, declara purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime. Ea a precizat că Dincă a susținut că a folosit aceleași metode ca în cazul Alexandrei și în cazul Luizei, pe care ar fi ucis-o în casă, în aceeași zi în care a răpit-o.

DIICOT a anunțat oficial, sâmbătă, că în urma analizelor făcute de Institutul Național de Medicină Legală pe fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al Alexandrei Măceșanu.

Alexandra Măceșanu, de 15 ani, a dispărut miercuri, 24 iulie, după ce a luat o mașină „la ocazie”. În același mod a dispărut în luna aprilie și Luiza Melencu, de 18 ani.
Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, 26 iulie, după ce Alexandra a sunat încă de miercuri, de trei ori, la 112 pentru a-și anunța răpirea.
Duminică, 28 iulie, după ce inițial a negat că le cunoștea pe cele două fete, Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe Alexandra și i-a ars trupul, declara procurorul șef adjunct al DIICOT Georgiana Hosu. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a procedat la fel și cu Luiza.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS