12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum se vor taxa pensiile speciale - exemple concrete

Cum se vor taxa pensiile speciale – exemple concrete

Pensii speciale care nu sunt bazate pe cotributivitate vor fi taxate printr-o ordonanță care ar urma a fi adoptată luni, odată cu rectificarea bugetară, potrivit unor surse oficiale, potrivit hotnews.

„Se lucrează la forma finală. Acum sistemul este așa. Sub 2000 este zero impozit, peste 2000 este 10%, între 7.000 – 10.000 se datorează 30% și ce depășește 10.000 pe lângă 30%, dintre 7000 – 1000 care înseamnă 900 lei, se mai adaugă 50% din ce depășește”, au spus sursele citate. 

Acestea au dat câteva exemple:

  • Dacă are 8000 lei, se încadrează în intervalul dintre 7.000 – 10.000. Se ia pensie 8.000, se scade impozitul pe venit, adică 8.000 minus 2000 plafonul neimpozabil, ori 10%, scazi din pensie impozitul pe venit și îți dă 7.400. 7400 este peste plafon și la 400 aplici 30%. Adică tu iei pensie de 7.400 net. Acel net se încadrează în intervalul 7000-1000 și la 400 lei aplici 30%.
  • Sa spunem că ia 18.500 lei pensie. Prima dată se determină venitul taxabil. Se scade 2.000, care e plafonul neimpozabil la impozitul pe venit. Avem 16.500. Impozitul pe venit de 10%, adică 1.650 lei. 18.500, pensia brută, minus impozit pe venit, ne dă 16.850 lei. Acest rezultat e important pentru a vedea încadrarea în tranșe. Are 2 praguri. 7000 și 10.000. Taxa se determină, o dată, 900 de lei pe 30% din ce am între 7000 -10.000 lei plus 50% din diferența dintre 16.850 și plafonul neimpozabil de 10.000. Ne dă 4325 lei taxa. E progresivă.

Conform surselor citate, sporul pentru condiții grele și vătămătoare se va elimina. 

Este vorba despre 15% din salariul de bază. Măsura se va aplica numai personalului administrativ. Așadar nu vor fi incluși medici sau profesori, spun acestea.

Sursahotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS