3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCaracterul femeilor în funcţie de luna în care s-au născut

Caracterul femeilor în funcţie de luna în care s-au născut

Psihologii susţin că poţi afla multe despre caracterul femeii în funcţie de luna în care s-a născut.

Doamnele născute în ianuarie se deosebesc prin ambiţie, activitate şi dorinţa de ordine. Au o abordare foarte serioasă faţă de relaţii şi viaţă, sunt destul de conservatoare în opiniile lor. Uneori, aceste femei sunt prea critice sau chiar pretenţioase, dar aceasta este doar pentru că într-adevăr îţi doresc binele.

Femeile născute în luna februarie sunt foarte romantice. Important este să fie tratate cu un anumit grad de răbdare. Nu oricine înţelege motivul schimbării permanente de dispoziţie. Se deosebesc de alţii printr-o imaginaţie uimitoare şi capacitatea de a gândi abstract. Dacă cel puțin o dată o vei minţi, nu o vei mai vedea.

Femeile născute în luna martie sunt firi loiale şi devotate. Se vor îndrăgosti greu şi le poţi supăra uşor doar cu un cuvânt sau o critică greşită. Pe de altă parte, bărbatul şi-l aleg pentru totdeauna. Cel mai bun lucru pentru aceste femei ar fi să-şi găsească un bărbat născut şi el în martie. Se vor potrivi perfect!

Cele născute în aprilie sunt diplomate înnăscute, sociabile. Unicul lor defect poate fi considerat obiceiul de a se autocompătimi. Sunt foarte geloase şi orice ceartă din această cauză este o adevărată explozie de emoţii. Pe de altă parte, ştiu mai bine decât celelalte ce este relaxarea. Te vor face cel mai fericit bărbat de pe Pământ. Sufletul şi-l deschid doar celor care merită încrederea lor.

Femei persistente şi loiale

Mai este luna în care se nasc femeile persistente şi loiale convingerilor lor. Ele au o busolă morală interioară foarte puternică, căreia niciodată nu-i încalcă instrucţiunile. De obicei, la exterior sunt femei foarte atractive, care se combină cu caracterul lor destul de dificil. Sunt periculoase pentru orice bărbat care se va îndrăgosti de ele. Pentru că dacă nu va simţi sentimente reciproce, aceasta poate fi o iubire tragică, fatală. Dacă vreodată vei avea o relaţie cu o femeie născută în mai, fii sigur, îţi vei aminti de ea toată viaţa.

Femei curioase şi extrem de sociabile

Femeile născute în luna iunie sunt curioase şi extrem de sociabile, cu o pasiune aparte pentru creativitate. Defectul lor este poate faptul că întotdeauna spun ceea ce gândesc şi niciodată nu-şi aleg cuvintele. Consideră că e mai bine să spui adevărul în faţă, nu pe la spate. Poate fi aşa, însă femeile născute în iunie nu sunt întotdeauna conştiente cât de mult pot răni sentimentele altora. În dragoste, această femeie este un jucător destul de periculos. Bărbaţii în mâinile lor deseori devin o marionetă. Ţine minte asta când faci cunoştinţă cu una dintre ele. Poţi cădea foarte uşor în capcana iubirii lor altruiste.

Femeile născute în iulie se deosebesc de toate celelalte prin integritate şi onestitate faţă de cei dragi. Pentru toţi ceilalți sunt misterioase, frumoase şi foarte inteligente, deşi inaccesibile.

Femeile născute în luna august sunt o combinaţie unică de egocentrism şi inimă mare. Pentru bărbaţi, de fapt, e mai bine să nu se pună cu ele, pentru că în relaţie vor câştiga întotdeauna. Bărbaţii pot trăi o viaţă cu o femeie născută în august fără să observe că sunt ţinuți sub „papucul“ ei. Au un simţ al umorului excepțional, însă nu le place când cineva face glume pe seama lor. Îşi doresc mereu să fie în centrul atenţiei şi nu suferă de lipsă de respect din partea bărbaţilor. În prezenţa lor bărbaţii îşi pierd capul.

Calităţile de bază: bunătatea, disciplina şi frumuseţea

Calităţile de bază ale femeii născute în septembrie sunt bunătatea, disciplina şi frumuseţea exterioară naturală. În relaţia cu bărbaţii e suficient cel puțin o dată să fie înşelată şi nu va uita niciodată asta. De obicei, în viaţă este foarte atentă, închisă, şi, din păcate, un pic răzbunătoare.

Femeile născute în luna octombrie se deosebesc printr-un caracter puternic şi ferm. Sunt foarte emotive, însă niciodată nu vor plânge în faţa altor oameni. De asemenea, sunt foarte inteligente.

Femeile născute în luna noiembrie vor fi mereu cu un pas înaintea altora. Sunt active, coerente, recunosc uşor minciuna. De aceea, nu ar trebuie să te joci cu sentimentele lor, pentru că totdeauna se răzbună. Pe de altă parte, cu ele niciodată nu te plictiseşti.

Doamnele născute în decembrie se deosebesc printr-un caracter extrem de nerăbdător şi dau dovadă de o ingeniozitate incredibilă. Din fericire, de la natură sunt şi foarte norocoase. Oricare ar fi situaţia, mereu vor ieşi învingătoare. Aceste femei ştiu mai bine decât altele cum să înveselească bărbaţii.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS