19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul vrea să renunțe să mai facă autostrada Comarnic - Brașov prin Parteneriat Public-Privat

Guvernul vrea să renunțe să mai facă autostrada Comarnic – Brașov prin Parteneriat Public-Privat

Guvernul vrea să renunțe să mai facă autostrada Comarnic – Brașov prin Parteneriat Public Privat. Mai nou, Guvernul vrea să o declare „de importanță națională sau de infrastructură critică”, după cum a anunţat duminică premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit prim-ministrului, autostrada ar urma să fie făcută direct din fonduri bugetare.

„După cum știți, autostrada Comarnic – Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitare din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă. Birocrația este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituție a contestațiilor. Pentru a trece de toate acest obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională, astfel încât să începem construcția cât mai repede din fonduri guvernamentale”, a anunțat Viorica Dăncilă într-o conferință de presă.

„Nu pot să vă dau o perioadă, trebuie să văd votul din CSAT si apoi să fac o evaluare”, a mai spus Dăncilă.

Asociere chinezo-turcă selectată pentru procedura de PPP

În luna mai, reprezentanții Guvernului prin Comisia Națională de Prognoză au prezentat asocierea dintre compania chineză CCCC și compania turcă Makyol ca viitor constructor în cadrul procedurii de Parteneriat Public Privat pentru autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov (Râșnov).

Proiectul de PPP prevedea circa 1,36 de miliarde de euro pentru proiectarea și execuția celor circa 100 de km de autostradă dintre Ploiești și Brașov.

Studiul de fundamentare realizat de CNSP spune că PPP-ul se va întinde pe o perioadă de 44 de ani, dar în două etape. Prima etapă va fi de 24 de ani: 4 ani pentru proiectare+execuție și 20 de ani pentru operare.

Șoferii vor plăti o taxă calculată la 6,3 euro fără TVA pentru fiecare 100 de km parcurși de un autoturism. Pe parcursul PPP-ului statul va plăti partenerului privat o sumă anuală pentru amortizarea investiției, dar și o plată de disponibilitate pentru perioada de operare a autostrăzii.

Studiul ia în calcul și taxarea încă din primul an a actualei autostrăzi dintre București și Ploiești.

Autostrada Comarnic – Brașov a fost împărțită în trei sectoare:

  • Sector 1 – Ploiești-Comarnic, km 0+000 – km 48+600
  • Sector 2 – Comarnic-Predeal, km 48+600 – km 84+800,
  • Sector 3 – Predeal- Braşov (Cristian), km 84,4 – km 106,2 (*cu mențiunea că tronsonul Rășnov – Cristian a fost deja contractat pentru execuție)

Proiectul prevede, pentru sectorul Ploieşti – Braşov (Cristian) mai multe lucrări de artă. Între care 14 viaducte și 33 poduri cu o lungime totală de aproximativ 3 km, precum și 2,6 km de tuneluri cu galerie dublă.

Totodată, sunt incluse noduri rutiere, drumuri de acces la autostradă, relocarea utilităților, lucrări hidrotehnice și de atenuare a impactului asupra mediului.

Studiul estimează un „cost de realizare a investiției (nu este luată în calcul achiziționarea de terenuri care nu este în sarcina partenerului privat)” de puțin peste 910 milioane euro fără TVA. Din aceştia, „aproximativ 590 milioane euro pentru sectorul Comarnic – Predeal şi 325 milioane euro pentru sectorul Predeal – Braşov (Cristian)”.

Pe lângă aceste costuri, se mai adaugă cele de operare şi întreținere, care pentru sectorul Ploieşti – Braşov (Cristian), pentru perioada 2019 – 2043, se ridică la circa 670 milioane de euro.

Studiul precizează că „în condițiile actualei legislații partenerul public poate contribui cu până la 25% din valoarea proiectului”. Astfel, va fi luată în vedere o plată anuală pe perioada de operare de maxim 55 milioane de euro.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS