21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicaliştii de la Protecţia Copilului cer creşterea alocaţiei de plasament

Sindicaliştii de la Protecţia Copilului cer creşterea alocaţiei de plasament

Conducerea Ministerului Muncii trebuie să crească alocaţia de plasament pentru copiii care sunt crescuţi de asistenţii maternali profesionişti sau care sunt aflaţi în plasament familial, pentru acoperirea inflaţiei din ultimii patru ani, susţine Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie

Într-un comunicat remis astazi AGERPRES, FNS „PRO.ASIST” solicită „majorarea procentului actual de la 1,2 ISR (indicele social de referinţă, în valoare de 500 lei – n. r.) la 1,5 ISR, ceea ce ar duce la o majorare concretă de 150 lei/lună (de la 600 lei la 750 lei), care ar acoperi parţial majorările de preţuri şi inflaţia din ultimii patru ani”. Organizaţia sindicală aminteşte că, potrivit legislaţiei, „copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale, au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale„, aminteşte organizaţia sindicală.

Este suficientă alocaţia stabilită

Pentru „toate cele enumerate, statul consideră că este suficientă alocaţia stabilită prin OUG nr. 65/2014, respectiv 600 lei/ lună (1,2 ISR)”, se menţionează în comunicatul PRO ASIST. Organizaţia sindicală consideră că este absolut necesară majorarea alocaţiei de plasament, deoarece creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor nu trebuie să fie periclitată de lipsa unei alocaţii decente, în condiţiile în care inflaţia a crescut din anul 2014, la fel şi costurile, atât cele pentru alimente, cât şi cele pentru acoperirea celorlalte nevoi.

Pe de altă parte, chiar prin majorarea procentului de la 1,2 la 1,5 ISR se produce o majorare concretă de 150 lei pe lună (de la 600 lei la 750 lei), sumă care oricum nu acoperă total cheltuielile, însă ar reduce din deficitul la necesarul creşterii şi îngrijirii copiilor în bune condiţii şi ar acoperi parţial majorările de preţuri şi inflaţia din ultimii 5 ani„, consideră FNS „PRO.ASIST”.

Sindicaliştii din asistenţă socială mai solicită revizuirea documentelor necesare completării dosarelor copiilor care beneficiază de măsură de protecţie specială la asistent maternal profesionist. În scopul accesului acestora la diversele programe derulate de Ministerul Educaţiei prin programele naţionale (burse sociale, rechizite, achiziţia de calculatoare etc.), deoarece se iau în calcul şi veniturile asistenţilor maternali profesionişti, chiar dacă aceştia nu reprezintă familia naturală a copilului. O a treia cerere a sindicaliştilor este „actualizarea coeficientului de salarizare al asistentului maternal profesionist (…) la cel puţin 1,44, respectiv echivalare cu poziţia 43 soră medicală, masor, coeficient salarizare 1,44”.

Actualizarea coeficientului de salarizare al asistentului maternal

„Considerăm că majorarea acestui coeficient este oportună şi vine în sprijinul identificării, recrutării şi angajării acestei categorii de personal şi este utilă în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi a angajamentelor Guvernului României faţă de Uniunea Europeană cu privire la dezinstituţionalizare şi identificarea de soluţii alternative de tip familial şi care astfel va conduce la reuşita acestora”, se precizează în comunicatul organizaţiei sindicale. Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – FNS „PRO.ASIST” solicită Ministerului Muncii convocarea unei întâlniri de lucru cu toţi factorii de decizie pe temele menţionate, pentru a putea discuta şi identifica cele mai bune soluţii la acestea. 

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS