10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua mondială a ciocolatei

Ziua mondială a ciocolatei

Ziua mondială a ciocolatei este aniversată la 7 iulie, această dată fiind consemnată în istorie drept momentul când băutura pe bază de cacao a fost introdusă în Europa, în 1550, potrivit paginii Facebook – Nouveau Chocolates.

Cacaua, ciocolata şi alte produse din această categorie bucură miliarde de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, istoria acestor delicii nu este atât de cunoscută. Cercetătorii au găsit dovezi privind alimente pe bază de cacao datând din urmă cu câteva mii de ani.

Boabele de cacao ar fi fost cultivate la început de civilizaţii străvechi din America de Sud. Aztecii şi mayaşii fiind cei mai cunoscuţi între aceste populaţii indigene, notează www.worldcocoafoundation.org.


De unde provine numele ciocolatei


Cuvântul modern ”ciocolată” provine din două cuvinte din Nahuatl, o limbă vorbită de multe grupuri de azteci. Este vorba despre ”xocolatl”, care în traducere directă înseamnă ”apă fierbinte” şi ”cacahuatl”, care se referea la o băutură amară din cacao servită la ceremoniile religioase – evidenţiază sursa citată.

Când conchistadorii spanioli au ajuns în Lumea Nouă şi au început invaziile, colonizarea şi, în cele din urmă, distrugerea culturilor native, au descoperit şi valoarea cultivării boabelor de cacao. Au contribuit cu inventivitatea lor la reţeta băuturii de ciocolată adăugând zahăr şi condimente pentru a o îndulci. De aici, ciocolata a ajuns populară în rândul spaniolilor, care au păstrat secretă metoda de producţie pentru aproximativ 100 de ani de la descoperirea lor.

Descoperită de spanioli


Potrivit unei legende, când exploratorul spaniol Hernando Cortes a ajuns în Mexic în căutare de aur şi argint, conducătorul aztec Montezuma a crezut că este o divinitate reîncarnată. El l-a întâmpinat cu un banchet somptuos unde s-a servit băutură de ciocolată, notează www.chocolate.org.

Spaniolii nu puteau păstra secretul la nesfârşit şi ciocolata s-a răspândit şi în restul lumii vestice. Ciocolata – pe atunci consumată exclusiv sub formă de băutură – a ajuns în Franţa, apoi în Anglia. În primul rând, a ajuns la curţile regale şi în case dedicate consumului de ciocolată, frecventate de elite. Ciocolata caldă era apreciată de clasa socială superioară pentru gustul şi beneficiile pentru sănătate. Cu timpul, cacaua şi-a câştigat reputaţia de afrodisiac.

Exclusivitatea ciocolatei a fost în cele din urmă diminuată odată cu Revoluţia Industrială. Atunci, echipamentele cu aburi au facilitat rapiditatea şi accesibilitatea în producţia prafului de cacao.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS